Încă un articol cu păreri despre scule: Bronto
Să tot fie vreo 6-7 ani de când am pus pomii în grădină. Pe atunci, am vrut să fie totul ca la carte, iar livada să-mi ofere cât mai multe fructe. Cum e aproape imposibil să obții roade fără stropiri, am investit la un moment dat în achiziționarea unui atomizor.
Având un prieten care lucra într-un magazin de scule, am ales un atomizor de la Bronto la recomandarea lui. Nu a fost neapărat cea mai bună decizie și nu neapărat din cauza mărcii.
Avea câteva kilograme bune, iar dacă iei în calcul și greutatea soluției cu care stropești plus faptul că trebuie să te deplasezi pe pământ discuit, printre pomi… nu e o treabă foarte relaxantă. De altfel, cu el mi-am aranjat o gleznă la un moment dat.
Între timp, a cedat și a ajuns la gunoi. Dar nu neapărat din vina lui, ci aș da mai degrabă vina pe mine. În fine, povestea cu atomizorul Bronto nu este neapărat cea mai reprezentativă.
La ceva timp după ce am cumpărat atomizorul, a apărut necesitatea unei motosăpătoare. Acum ar fi nevoie de un motocultor, dar motosăpătoarea încă își face treaba.
Am vrut să o luăm de pe plan local, ca să fie mai ușor cu garanția, în cazul în care ar fi fost nevoie de ea. Din fericire nu a fost nevoie, însă de curând s-a distrus butonul de accelerație de la ea, iar cei de la Bronto mi-au dat foarte rapid un link către piesa de schimb. Au magazin online propriu, de unde poți lua piese de schimb, răspund ușor pe Facebook și totodată au multe service-uri prin țară.
Toate acestea sunt atuuri ce merită menționate. Dar nu despre ele e vorba neapărat.
Motosapa își face treaba foarte bine. Nu mai știu exact modelul, dar știu că a costat puțin peste 2000 de lei atunci când a fost cumpărată. Iar de atunci a fost muncită, nu glumă! Nu s-a rezumat tata să o folosească doar în grădină, ci a dus-o și pe câmp, iar ea nu a dat înapoi.
Nu l-am auzit să se plângă de ea până acum, ceea ce pentru mine este un motiv să recomand brandul. A fost întreținută destul de bine, ceea ce nu-i stă mereu în fire.
Am grijă să îi cumpăr benzină ok, schimbul de ulei se face mereu la timp, sau chiar mai devreme, și ocazional are loc o curățare totală. Ceea ce e destul de bine. Sper să țină minte să nu o mai lase cu benzină în ea pentru o perioadă lungă de timp, că a avut o pornire mai greoaie din cauza acestui lucru.
Motosăpătoarea face imagine bună brandului, așa că dacă nu e ea o excepție, este foarte probabil să vorbim despre o marcă pe care merită să o lăudăm.
Mă bate un gând să iau un vermorel electric de la ei, însă cum am rărit în mod considerabil stropirile, încă nu sunt sigur că rentează. Cert e că au o mulțime de scule și unelte de grădinărit, așa că sunt de luat în calcul atunci când aveți nevoie de astfel de produse.
Voi ce experiențe și păreri aveți despre sculele Bronto?
Eu nu prea stropesc dar am totusi un puverizator de 20 litri..imi fac treaba cu el. Cred ca am dat pana la 70 de lei.
Manual presupun, la banii ăștia, nu?
Da, dar nu prestezi prea mult ca face bine presiune.