Filme poloneze? Am eu două recomandări

Weekendul trecut, 11 – 12 septembrie 2021, au avut loc Zilele Culturii Polone la Suceava. De fapt, evenimentul s-a întins pe mai multe zile, însă pe mine m-a interesat doar partea cinematografică. Mai exact, au fost două filme cu intrare gratuită la Cinema Modern Suceava.

Inițial, ar fi trebui să fie trei filme, însă au rămas doar două. Au fost, bineînțeles, filme poloneze. Iar dacă tot nu am mai fost de ceva timp la cinematograf, deși îmi place nespus experiența, am zis că merită să profit. În plus, e un mod bun de a experimenta filmele făcute de alții, că din proprie inițiativă e mai greu.

Bogowie – Dumnezeii, film polonez din 2014

Filmul de sâmbătă a fost Bogowie, adică Dumnezeii după ce a fost tradus în română, o dramă de aproximativ 2 ore.

Bogowie îl are în centru pe doctorul Zbigniew Religa, jucat de actorul Tomasz Kot, primul doctor care a făcut un transplant de inimă în Polonia. Este deci un film bazat pe o poveste reală, prin urmare poate fi un motiv în plus pentru a-ți dori să vezi acest film.

Religa era un pioner al ideii de transplant de inimă, însă în ciuda argumentelor din străinătate care dovedeau că acest transplant poate fi făcut, în Polonia părea a fi imposibil. Iar asta din cauza culturii, religiei, politicii și a mentalității vechi pe care doctorii mai în vârstă o impuneau ori de câte ori era ocazia.

Conștientizând mai bine decât oricine necesitatea unui astfel de transplant, precum și șansele pe care foarte mulți oameni le-ar fi avut în urma unei astfel de operații, Religa s-a încăpățânat să-și ducă misiunea la bun sfârșit, în ciuda tuturor piedicilor care nu au fost deloc puține.

Este o dramă care transmite foarte bine frustrarea și neputința de a face ceva măreț atunci când toți sunt împotriva ta. Te și motivează totodată iar pe alocuri te amuză, Religa fiind un personaj cu un umor subtil dar de cea mai bună calitate.

Filmul a adunat câteva premii importante iar pe IMDb are nota 7.7/10, deci nu e ar fi de ignorat.

Zieja, film polonez din 2020

Duminică am avut parte de un film mai nou, Zieja, apărut în 2020. Mai prost cotat pe IMDb, cu doar 6.0/10, a fost totuși gratis. Așa că ce aș fi avut de pierdut, în afară de cele aproape două ore pe care le are filmul?

De data aceasta nu am mai avut un doctor ca personaj principal, ci un preot, anume Jan Zieja, jucat de Andrzej Seweryn. Filmul, per total, a fost mult mai greu. Cred că niște cunoștințe în plus de istorie poloneză nu ar fi stricat deloc, ca să înțelegi mai bine contextul. Mă rog, am ajuns acasă și am căutat detalii ca să pot pricepe anumite faze.

Adam Grosicki, jucat de Zbigniew Zamachowski. Ceea ce am înțeles este însă faptul că preotul e mai puțin naiv decât părea în fața maiorului Adam Grosicki, jucat de Zbigniew Zamachowski. De fapt, este un rebel al opoziției, care a călătorit fără pașaport și care s-a ridicat chiar împotriva bisericii pe care o reprezenta, ocupându-se de înmormântarea unei sinucigașe și chiar propunând o femeie în ceva funcție înaltă.

Am găsit însă pe IMDb o descriere mult mai bună a filmului, tradusă cu Google Translate:

Anii 70. Un maior al serviciului de securitate dorește să „cumpere” preotul credul Zieja și să-l transforme într-un agent care va discredita opoziția. Interogațiile preotului devin un pretext natural pentru o călătorie prin istoria Poloniei din secolul al XX-lea: de la războiul bolșevic din 1920, până la al doilea război mondial, până în epoca modernă. Se pare că părintele Zieja, aparent naiv, este de fapt un rebel inteligent. Lumea în care trăia era inacceptabilă pentru el. Era înaintea timpului său. O călătorie solitară fără pașaport la Roma în anii 1930 s-a transformat în gândurile unei Uniuni Europene. Efectuarea riturilor funerare catolice ale unei femei care s-a sinucis (în anii 20 ai secolului trecut) a fost un protest împotriva regulilor bisericii. Proclamarea sloganului „nu ucide niciodată pe nimeni, nici măcar dușmanii tăi” în timpul celui de-al doilea război mondial, a fost împotriva mitologiilor patriotice și a prezis viitoarele atitudini pacifiste. Zieja își pune viața și libertatea pe linie în numele valorilor morale, etice și religioase în care credea. Filmul „Zieja” are rădăcini în mișcarea catolicismului polonez, care se bazează pe standarde etice ridicate, sărăcie și toleranță, precum și pe respect și dragoste pentru alte ființe umane.

ron_whisky, IMDb

Per total, experiența a fost mișto. Mi-ar plăcea să fie mai des astfel de inițiative, chiar și din partea cinematografelor. Să zică într-un weekend, hai să ne uităm la filme din țara x. Cert e că acele două filme poloneze a stârnit dorința de a descoperi și filme din alte țări, mai puțin populare. Pentru că… de ce nu?

Distribuie articolul:

4 comentarii

  1. Și la Siret o să fie două filme. Citez:

    *** Printr-un parteneriat cu Institutul Polonez București, în cadrul ZNOS 2021 vor rula două filme, începând cu ora 20:

    joi, 16 septembrie, „Imaginea de apoi” în regia lui Andrzej Wajda

    vineri, 17 septembrie, „Războiul rece” în regia lui Paweł Pawlikowski

    Intrarea este gratuită! ***

    • În Războiul rece joacă actorul din Dumnezeii, din câte am citit. Să mergi, dacă ai ocazia. Nu ai nimic de pierdut. La voi se anunță frumos și weekendul, cu zilele orașului, la care vine Taraful de Caliu. Tare mi-ar fi plăcut să merg, însă din păcate am alte planuri…

Dă-i un răspuns lui MariusAnulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.