Filelist nu se mai închide
Marele anunț conform căruia Filelist urma să se închidă m-a prins la țară, în timp ce eram foarte implicat în munca de zidire a cuptorului. Cumva, e vina lui că a fost liniște pe aici timp de o săptămână.
Cum ar mai fi doar 1-2 zile de muncă la el, nu ar mai trebui să apară perioade de inactivitate până pe la primăvară, cel puțin.
În mod normal, aș fi scris pe subiect, dar când am ajuns la laptop, deja au scris toți, așa că nu mai avea sens.
În schimb, mă bucur ca de data aceasta să vin cu vestea bună: Filelist nu se mai închide. Cel puțin asta spune anunțul următor:
Personal, nu prea mai intru pe acolo, pentru că nu prea mai am de ce. Singurele programe pe care le folosesc sunt free sau licențiate, de jocuri nu am timp iar cât despre filme, mă rezum la ce găsesc pe streaming. Nu am timp pentru mai mult.
Totuși, sunt sigur că multe persoane se vor bucura de această veste. De asemenea, sunt filme pe care nu le poți vedea pe nicăieri, așa că în astfel de cazuri, mulți se orientează către Filelist. Cel puțin așa am văzut că își justificau oamenii supărarea zilele trecute pe rețele.
Vă bucură vestea?
e bucuratoare, tocmai ce citisem pe alt blog ca se inchide si imi parea rau
E bine că nu se mai închide, firește. Uneori mai foloseam și eu pentru diverse chestii.
Vedem dacă nu vor reuși autoritățile să îi pună piedici, că tot s-a vorbit despre el atât de mult în ultima vreme.