Servicii mai slabe de curierat decât la DPD?

Nu am trimis colete cu DPD decât de trei ori. De primit, nu țin minte să fi primit prea des, mai ales că acum marea majoritate a coletelor ajung în easybox.

Cu toate acestea, din cele trei experiențe, două au fost proaste. Primul colet a ajuns distrus complet, al doilea a ajuns întreg iar al treilea nu a mai ajuns.

De fapt, povestea este mai lungă. Coletul a ajuns la destinație, însă omul a pierdut apelul. A revenit însă cu un apel, cerând ca livrarea să se facă a doua zi, sau oricând se poate. Curierul a garantat că se va întâmpla asta, așa că dă-i și așteaptă.

Numai că a trecut o săptămână și nici o veste de la DPD. Așa că am început să trimit mesaje. Mai întâi mi s-a spus că se va face livrarea astăzi, ceea ce nu s-a întâmplat. În schimb, am primit mesaj că se va face retur.

Numai că aici apare altă problemă: coletul va ajunge la țară, ceea ce nu mă bucură, deoarece eu abia sâmbătă ajung pe acolo și aș fi vrut să îl livrez iar, cât mai rapid. Am încercat să schimb adresa de livrare folosind link-ul trimis prin SMS, doar că nu merge să fac asta.

Le-am dat mesaj, probabil că mă voi complica și cu o plângere, căci nu știu de ce ar fi ținut coletul atât de mult timp, dacă nu mai aveau de gând să îl livreze.

Am mai pățit și eu să nu fiu la adresă când primeam un colet, dar puteam cere livrarea într-o altă zi, iar asta se întâmpla fără probleme. La DPD se pare că asta nu e posibil.

Abia după toată această experiență m-am gândit să caut păreri despre DPD și nu am fost surprins să descopăr că mai toată lumea e nemulțumită de ei. Pe Facebook, de exemplu, au o singură stea, iar cele aproximativ 700 de recenzii sunt majoritatea negative.

Și pe Google sunt suficient de multe recenzii și păreri nașpa la adresa DPD, așa că vă întreb: voi ce experiențe ați avut cu ei? Eu unul știu sigur că nu voi mai folosi serviciul lor de livrări.

Distribuie articolul:

8 comentarii

  1. Dar știi cum o singură comandă să fie ruptă în două și să fie expediată prin servicii de curierat diferite? Una din ele a ajuns a doua zi după ce a fost preluată de curier Sameday, a doua a ajuns după 3 zile după ce a fost preluată de curier Fan Courier.

    Sau știi cum e ca atunci când comanzi termenul de livrare să fie a doua zi… tu să comanzi bazându-te pe aceasta și produsul să fie expediat abia peste 3 zile? Și să ajungă în 2 zile?

    Uneori am ajuns să prefer poșta română… coletele ajung mai repede și costă mai puțin transportul… și merg să-l iau când am timp.

    • Am primit colet prin fan courier cu ambalaj de la cargus, se pune? Ai și tu noroc la curieri, se pare. Mie mi-e incomod prin posta, in schimb. Doar vechiturile vin prin posta, cand mai iau cate ceva.

  2. DPD. Curierul a trimis coletul spre Pitesti, nu Ploiesti. :)) Cred ca e sortare manuala la astia. Si nu lucreaza in weekend ca sa poti recupera de undeva coletul. Am plecat in deplasare fara produse pentru ca… DPD.

    • Păi dacă tot seamănă, de ce nu? La noi se intampla asta cu poșta, fiind două localități destul de asemănătoare: Mihălășeni și Mihăilești. Mă rog, mai este un Mihălășeni, dar e peste Prut.

  3. Iar legat de curieri… pe zona mea… se schimbă curierii de la Fan Courier mai ceva ca… anotimpurile… nu cred că că în ultimele 12 luni am avut în zonă un curier mai mult de o lună.

    Aparent motivul este acela că zilnic încărcătura e foarte mare… 120 – 150 de livrări în zonă de case… și localități diferite… cel puțin 6 – 8 localități arondate aceluiași curier…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.