Existau și lucruri bune în lockdown
S-a renunțat de ceva timp la restricțiile pentru oprirea răspândirii virusului COVID-19, iar acum pare că ne întoarcem ușor-ușor la restricții. Cel puțin dacă numărul de cazuri continuă să crească așa cum a făcut-o în ultimele zile, este de la sine înțeles că vor apărea iar restricții. Cei care ne conduc zic că nu vor mai fi restricții atât de stricte precum în trecut, însă `om vedea.
A fost nasol pe timp de lockdown. Chiar dacă pe timpul stării de urgență am stat la țară, acolo unde libertatea nu mi-a lipsit precum mi-ar fi lipsit în Suceava, anumite restricții mi-au fost destul de incomode. Restricțiile de circulație au fost cele mai nasoale, pentru mine cel puțin.
De exemplu, când vin duminica de la țară înapoi la Suceava trec și prin Botoșani, acolo unde în vremurile bune obișnuiam să fac un popas, să mai ies cu lumea. Acum însă când se făcea ora 21:00, era clar că trebuie să plec. Ceea ce m-a încurcat destul de mult.
În schimb, existau parcă și lucruri bune pe timp de lockdown. De exemplu, ca să stăm la o bere și să ascultăm o muzică sau să băgăm un FIFA, ne adunam mai des acasă la careva. Și erau destul de mișto serile alea, în grupuri mici, pentru că era o oarecare apropiere pe care acum, după renunțarea la restricții, nu o mai regăsesc.
Desigur, de vină ar putea fi și anotimpul că deh, iarna nu prea ai unde ieși, ziua e scurtă șamd. Dar totuși, faptul că la 22:00 nu mai aveai voie să fii pe afară, te motiva să rămâi la prieteni.
Sper că tradiția asta va rămâne și după ce trece valul 4 sau chiar virusul ăsta, în mod definitiv. Acum însă… `om vedea!
Ah, deci n-ai respectat carantina. 🙁
Am respectat-o în cele mai mari proporții.