A fost scăpat pe internet episodul 6 din Game of Thrones și e WOW
Subiectul zilei a fost acela că a apărut pe internet episodul 6 din Game of Thrones, din sezonul 7 desigur. Conform celor citite, acesta ar fi fost scăpat, dacă pot spune așa, de către HBO Spania, iar internauții l-au pus repejor pe internet. Pe The Pirate Bay sunt mai multe versiuni.
Și desigur că nu am stat până luni să îl văd cu subtitrare în română. Am găsit o subtitrare tradusă din italiană în engleză, nu chiar foarte bine, dar am reușit să înțeleg în mare parte tot. Și a fost al naibii de fain episodul ăsta. Poate unul dintre cele mai faine.
Desigur, destul de trist totodată și WOW. Foarte WOW. Doar la început e puțin plictisitor, apoi te uiți ca la o finală, în momentul loviturilor de 11 metri. Și înjuri la fel de mult. Dar nu mai spun nimic, că poate ofer spoiler fără să vreau. Oricum, merită văzut dar mai bine așteptați până luni, să nu fiți ilegali ca mine.
Atât mai zic: morții lor de morți! 🙁
Momentul ăla când toată lumea vorbește de sezonul 7 și tu nici nu ai terminat de citit primul volum și esti abia la episodul 6 din sezonul 1. Iarna încă nu a venit…
Mi-am mai luat eu câteva spoillere, dar nu destule cât să mă opresc din citit. Mi se pare genială seria asta. 😀
Mai vrei?
Asa deci, te torni public ca esti pirat. Vezi poate-ti trimite si tie HBO vreo scrisoare de amenintare ceva pentru ca pe la noi prin sat au mai trimis.
Dacă trimite și o sticlă de vin, e perf!
De vin n-am auzit nimic, dar umbla zvonu’ prin sat ca ar putea sa ofere mai apoi niste bratari.
Niște bulangii, și-au scos și ăia dragon de gheață acum.. ce m-a scos din draci treaba asta 😀