eMag și livrările la Poșta Română

Nu e o noutate faptul că eMag trimite coletele și la unele sedii ale Poștei Române, cele din urmă fiind acum locații de tip pick point. Eu abia acum însă am optat pentru livrarea la pick point, anume când am cumpărat procesorul, deoarece pe acesta l-am comandat de pe eMag pentru că pe PCGarage nu era în stoc. Mă rog.

Am primit mesaj că a ajuns coletul la poștă, așa că am mers să îl ridic. Cumva știam că nu voi putea plăti cu cardul, dar nu am scos banii pentru că pe eMag scria că poți plăti cu cardul. Ei bine, desigur că nu s-a putut, așa că a trebuit să mai revin o dată la poștă, după ce am scos banii. Când am revenit era un tip înaintea mea. Și el, ca și mine, a primit mesaj că i-a ajuns coletul. Doar că al lui colet nu era acolo, iar tipul s-a enervat pe loc.

A ținut să-i spună doamnei de acolo – care, spre surprinderea mea, era foarte ok – că nu are nimic personal cu ea, dar Poșta Română e de căcat. Mă așteptam la dita` scandalul, însă răspunsul angajatei a fost epic: Știu! I-a mai zis el că ar trebui să angajeze oameni mai competenți, să-i plătească mai bine șamd, iar răspunsul a fost același Știu! Mi-a plăcut maxim atitudinea, pentru că a reușit destul de ușor să stingă un mic scandal care părea inevitabil.

emag si posta romana

Din fericire coletul meu era acolo, însă la o primă interacțiune cu această extraopțiune marca eMag am dat deja peste două probleme, ceea ce arată faptul că nu a fost numaidecât o idee genială colaborarea cu un sistem învechit, infect și aproape inutil.

Distribuie articolul:

13 comentarii

  1. Bai nene da pe voi nu va multumeste nimic. Daca trimite pe curier nu e bine ca intarzie, daca pune pe posta sa-l ridici tu nu e bine ca nu poti sa platesti cu cardu’.
    Ce nu inteleg e daca tot platesti cu cardu’ de ce n-ai platit in avans si sa mergi la posta cu mainile in buzunar sa-ti iei coletu’ pentru ca nu e ca si cum ai comanda ceva de la un posibil tepar de pe Olx.
    Nu cred ca e Emag de vina ca tu ai vrut sa platesti la ramburs si cu cardul ceea ce mie mi se pare o absurditate de nedescris. E normal sa vrei sa platesti la ramburs doar atunci cand nu ai alte posibilitati, in rest daca esti sigur ca vrei sa cumperi produsul ala si te mai si duci dupa el la posta de ce ai face plata la ramburs cand o poti face in avans cu CARDUL !?
    Scuza-ma, dar felul in care pui problema denota faptul ca habar n-ai sa cumperi online.

    • Da, acuma am comandat prima oara online si nush eu din astea.
      1.De cele mai multe ori atunci cand plătești online, comanda vine mai greu.
      2.Poate ca voiam sa imi vina comanda exact cand intra si leafa. Nici la asta nu te ai gândit. Am vrut pur si simplu sa am comanda mai repede.
      3.Nu ti se pare absurd sa zici ca poți plăti cu cardul si sa nu poti, nene Gica Contra?
      Gândește puțin mai mult daca poti. Plus ca nu sunt eu ala mereu nemulțumit, chiar deloc, asa ca nu vorbi fara sa ai habar. Sănătate!

      • LOL. Amice vand si cumpar online de 12 ani, am fost unul dintre pionerii de pe Okazii si in ziua de azi cam 70% din ceea ce cumpar vine din online. Pana si mancarea. Din Romania comand cel putin de 2-3 ori pe an, iar anul trecut de Black Friday am avut per total 12 comenzi, unele pe curier, unele pe Posta Romana si toate fara nicio exceptie au ajuns in timp util, unele chiar mai repede decat estimat. Chiar acum 1 luna am facut o comanda considerabila de la Editura Univers pe care am platit-o in avans si care a ajuns din Romania in Spania cu 2 zile mai devreme decat estimat, pe posta. Ba mai mult, unora de la un anticariat care nu aveau posibilitate de plata online le-am spus sa-mi ofere alternative sa platesc online sau sa anuleze comanda. Mi-au dat cont IBAN si le-am virat banii, chiar daca a trebuit sa platesc 4 euro comision pentru asta pentru ca mi se pare aiurea in 2017 ca un magazin sa nu poata sa ofere plata online.
        Asa ca treaba asta cu comanda care vine mai greu cand o platesti online nu stiu de unde ai scos-o, dar mi se pare epica. Cred ca e o gluma destul de buna pentru stand-up.
        Apoi, n-ai specificat nicaieri ca n-aveai bani pe card la momentul comenzii, dar ai specificat ca ai vrut sa faci plata cu card la Posta, desi erai sigur ca n-o sa fie posibil. Cand nu dai toate detaliile, dar te plangi ca n-ai putut sa platesti intr-un mod care-ti lasa posibilitatea sa platesti in avans ar trebui sa te astepti ca lumea sa interpreteze cum crede mai bine de cuviinta. Nu crezi ca era mai OK sa te duci sa scoti bani de la bun inceput pentru ca evident in comunicatul de presa oferit de Posta Romana si preluat de n televiziuni, gazete si bloggeri se specifica clar ca POS-urile se introduc abia de anul viitor: https://zpoz.net/9NmtP;
        Ori cand iti spun ca te plangi degeaba, pentru ca probabil am interactionat cu Posta Romana si cu diversi curieri mai mult decat tine in ultimii 12 ani si cand iti spun ca era normal sa platesti in avans daca tot te lauzi ca ai card sau ca era normal sa nu poti inca sa platesti cu cardul la Posta pentru ca inca nu s-au introdus POS-urile mi se pare ca nu prea vorbesc fara sa am habar, ci tu o faci.
        Iar in ceea ce priveste nemultumirile, nu stiu cum se face, dar atunci cand vine vorba de firme si servicii a aparut un trend printre bloggeri sa fie mereu nemultumiti si de cele mai multe ori lucrul asta se intampla fara un substrat anume.

        • Mă repet că nu-s eu ăla veșnic nemulțumit dintre noi doi, dar nu asta contează. Nu am scos banii mai întâi pentru că eram curios totuși dacă se poate plăti, așa cum zice eMag. Iar eu când am plătit în avans, mereu au întârziat, și am auzit mai multe persoane care au spus asta. Dar mă rog, fie să ai tu dreptate. 🙂

          • Pune te rog linkuri la cel putin 2 articole in care eu m-am plans din postura de client de un produs sau serviciu specific din Romania la fel cum faci tu in articolul asta.

  2. Mișto, eu am avut tam-tam mișto cu o poștăriță, care, spre surprinderea mea tot la fel de plictisită e, dar nu în răspunsuri, ci în programul de muncă, care la poștă este nerespectat întotdeauna, și de cele mai multe ori fiindcă poștărița avea programare la unghii. Trecând peste acest lucru, în Pitești este eMag shop, și mereu mi-am trimis produsele acolo, decât să plătesc drumul.

  3. Posta Romana a ramas cu aceeasi mentalitate comunista, chiar si dupa trei’jde ani dupa marele evenimente din decembrie. Ce eficienta are Posta Roamana este prea bine stiut de oricine a avut de a face chiar si o singura data cu aceasta institutie care are o eficienta de melc. Seamana foarte bine cu Romtelecom (si ce-o mai fi acum), doar ca in cazul postei, nu sint alternative. Cred ca asta e singurul lor atuu pentru care inca mai exista, ca niste fosile din epoca brontozaurilor. Sa te enervezi si sa te certi cu ei este ca si cum ai vrea o conversatie cu o stinca, inca poate ca si aia ar raspunde mai repede… De aceea este si vorba ceea „Romania te iubesc”, de aceea si vorba cintecului „Acolo este tara mea…”, pentru care nu trebuie sa va explic ca au doar valoare de glume…

  4. Imi trebuie popcorn aici. 🙂

    Poșta Română nu știu dacă are vreo treabă cu ghișeul închiriat de eMAG. Culmea, mulți laudă serviciul că e mai rapid decât celelalte.

    Eu plătesc mereu cu cardul înainte, orice ar fi. Chiar și la uși am plătit și acolo chiar mi-am luat-o rău, dar am eu un articol pt ei zilele următoare.

    Ideea e că sunt bârfe locale cum că sunt comenzi plătite cu cardul care ajung mai târziu. Nu știu dacă stă vreun gigel să verifice de fiecare dată ce comenzi a făcut x și y, dacă sunt sau nu cu cardul.

  5. Folosesc livrarile prin PostCollect (Posta Romana) inca de la momentul lansarii parteneriatului cu eMag si intotdeauna mi-au ajuns comenzile la timp. Uneori mai repede decat in cazul curierilor.
    La fel si cu plata cu cardul, am platit de cateva ori fara probleme. Poate nu au apucat sa „echipeze” toate punctele de livrare cu POS-uri.
    Oricum fata de restul serviciilor oferite de Posta Romana, asta mi se pare ca se misca destul de bine. Sau poate am avut eu noroc… 🙂

    • Da, eu nu am zis că sunt nemulțumit numaidecât, ci am scos în vedere unele lucruri ce ar trebui îmbunătățite. 😀

Dă-i un răspuns lui Adrian BolocanAnulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.