E nevoie de curaj să scrii mereu ce simţi
Sunt genul de persoană care zice mereu ce simte şi ce crede chiar dacă ar putea exista un număr mare de consecinţe. Îmi place să fiu sincer, iar asta este o calitate care-mi place cel mai mult la mine. Asta pentru că totuşi nu e prea uşor să fii mereu sincer şi să spui NU când toată lumea strigă-n cor DA.
Iar pentru a scrie pe un blog este nevoie de un foarte mare curaj. Mă refer la acel scris pe blog în care nu îţi este frică să scrii că x fură, că y nu plăteşte la timp sau că z are un site de rahat. Şi recunosc că o vreme nici eu nu am avut curaj să scriu articolul despre întârzierea foarte mare de plată pe care au avut-o cei de la Telekom împreună cu o agenţie care probabil nu mă va mai contacta prea curând. Şi totuşi mi-am făcut curaj şi l-am scris, iar păreri de rău nu există.
Asta pentru că am avut curaj să strig băi, e de ajuns, sunt banii mei aici. Ba chiar am oferit date exacte, atât nume cât şi cifre, pe care am fost rugat să le şterg. Însă nu am făcut-o, că altfel nu aş mai fi fost sincer atât cu mine şi nici cu voi. E adevărul în articolul ăsta, aşa că nu se poate şterge aşa uşor, doar cu un burete.
De asemenea nu m-am ferit niciodată să spun că Romtelecom mă ţine cam prea mult pe lista de aşteptare, că PCGarage mi-a livrat nişte căşti care s-au împrăştiat imediat din cutie, că Auchan vând suc cu mucegai în el şi multe altele.
De curaj am avut nevoie şi zilele trecute să dau share unor articole, ale mele desigur, ceva mai personale. Mai exact, sunt pasionat de poezie, aşa că de când în când mai scriu aici câteva cuvinte cu sau fără rimă şi sper că poate cândva voi lansa chiar şi un volum. E doar unul din visurile mele multe.
2 comentarii
Lasă un răspuns
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Într-o lume care este întoarsă cu susu în jos (vă rog nu-mi cereţi detalii!) nu e de mirare că într-adevăr trebuie „curaj să scrii mereu ce simţi”, iar ca să fii sincer este similar cu „un pic tzăcănit”, „îi lipseşte o doagă” şi alte epitete, asta că să nu le înşir pe cele care sînt folosite frecvent… Recunosc, n-am curaj(!) totuşi să le scriu.
Apreciez că scrii, apreciez că scrii ceea ce simţi, apreciez că împărtăşeşti şi cititorilor blogului ceea ce simţi şi ceea ce scrii, şi mai mult decît atît apreciez sinceritatea. Şi chiar şi mai mult de atît, apreciez ceva ce în ziua de azi se găseşte din ce în ce mai greu: a gîndi, a medita, a filozofa, a te regăsi pe tine însuţi. Astfel de oameni sînt din ce în ce mai puţini, practic sînt pe cale de dispariţie. Pentru că majoritatea oamenilor (dacă e să fie ca să le spun aşa), majoritatea oamenilor au început să aibe gesturi automate, să se mişte automat, să vorbească în şabloane tipizate, să se comporte ca nişte roboţi, ca nişte mecanisme articulate, doar aspectul mai aduce de departe a oameni. Sufletul lor este gol, pustiu, este vraişte prin mintea lor îmbuibată de reclame şi alte năzbîtii. Nu mai întru în detalii.
Şi să vă mai spui un lucru, cel mai uşor din partea altora e să critice ce ai reuşit să scrii, o critică invidioasă şi răutăcioasă, venită din partea unora care de fapt nici măcar nu au înţeles ce ai vrut să spui. Sigur te-ai enervat, ai încercat să le răspunzi, ai încercat să-i înţelegi şi sigur n-ai ajuns la nice o concluzie. Pentru că nici nu există !
Apreciez că scrii ceea ce simţi, apreciez că scrii pentru că în astfel de momente practic te regăseşti pe tine însuţi, te redescoperi şi pătrunzi în universul tău nemărginit, şi de aici vine puterea şi energia de a trece mai departe. Şi de a mai scrie articole. M-am cam lungit… îţi doresc SPOR !
Mulţumesc tare mult. Foarte mult adevăr în comentariul tău.