Două mici probleme cu cardurile de memorie și rezolvarea lor

Știți momentele acelea în care tehnologia te prinde la colț și te articulează cu șlapul, ca pe un începător? Așa am pățit eu în ultimele zile cu cardurile MicroSD. Nu o dată, ci de două ori!

Prima problemă o mai pățisem demult, dar uitasem soluția. Mai precis, am scos cardul din aparatul foto pentru a descărca pozele cu pâinea iar după ce îl pun înapoi în aparat, primesc un mesaj de genul protejat la scriere. Îmi suna cunoscut, dar nici urmă de soluție. Așa că am căutat pe internet, acolo unde aflu că există un mic buton pe card, în partea laterală, pe care îl poți folosi pentru blocarea cardului.

Mi-am amintit imediat de el, l-am acționat și a dispărut problema. Hacker, nu altceva!

Apoi, un alt card îmi dă la picioare. Am comandat ceva ieftin de pe eMAG, mai precis un model de 64 GB de la Kingston. Am dat 25 de lei pe el, avea multe review-uri pozitive așa că… de ce nu? Aveam nevoie de el pentru camera de bord de la MIO.

Nu am apucat să îl testez când a ajuns, așa că l-am pus în cameră într-o vineri, pentru a-l avea la drum lung. Să fie, să nu trebuiască, vorba aia.

Îl pun în aparat și pornesc la drum, totul părea să meargă ok. După câteva secunde însă îmi cere să îl formatez. Ok, fac și asta, că tot există posibilitatea asta pe cameră. Dau să formateze, durează puțin și îmi cere iar să fac asta. Scenariul acesta se repetă la nesfârșit, până când renunț. M-a enervat însă ideea că am luat țeapă cu el.

Ajuns înapoi la Suceava, am pus mai întâi în laptop un card despre care știam sigur că merge fără probleme în camera de bord. Am observat era FAT32. Apoi, am pus cardul cu probleme și era exFAT. Zic să îl formatez, să îl fac FAT32, fiind sigur că de aici e problema.

Surpriza a fost că nu exista opțiunea aceasta la formatare, ci doar exFAT ȘI NTFS. Așa că m-am folosit de programul AOMEI Partition Assistant 9.14.0. Îl găsiți aici. Mi-a oferit posibilitatea de a alege FAT32, l-am formatat astfel apoi a mers fără probleme în camera de bord.

Ați întâmpinat probleme cu cardurile de memorie până acum? De asemenea, sunt curios dacă folosiți un astfel de card pentru extinderea memoriei din telefon.

Distribuie articolul:

5 comentarii

Dă-i un răspuns lui Adrian BolocanAnulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.