Diseară va fi cea mai tare seară Rock`N`Iași

Dacă săptămâna trecută scriam despre Rock`N`Iași Alternative, săptămâna asta voi vorbi tot despre Rock`N`Iași însă în acest weekend va fi Metal. Mai exact aseara a avut concursul pentru înregistrarea gratuită a trei piese iar atmosfera a fost una foarte tare. Cel puțin atunci când au cântat băieții de la Halmyris toată lumea a fost în picioare și toată lumea a dansat. Știam că vor câștiga ei !

Totuși cred că cea mai tare seară va fi în seara asta. Sâmbata e seară de recital așa că pe scenă vor urca trupe precum BUCOVINA, SUIDAKRA și PERZONAL WAR (ambele din Germania), VESPERA și SUBLIMINAL DAMAGE. Cel puțin eu știu foarte multă lume care vine pentru că vor cânta cei de la BUCOVINA deci publicul va fi mult mai numeros.

De asemenea și eu mă declar unul dintre fanii BUCOVINA așa că abia aștept să urce diseară pe scenă.

Atmosfera este din ce în ce mai plăcută de la o seară la alta. Organizarea pare a fi și ea din ce în ce mai bună iar activitatea de voluntariat este tot mai faină. De exemplu aseară am fost și mascotă – o oaie – și e foarte tare pentru că toate fetele vin la îmbrățișări ceea ce îmi place destul de mult ! Am făcut și curățenie dar m-am ocupat și de textele pentru pagina de Facebook. Astfel pot spune fără nici o reținere că mi-am început experiența de voluntar cu dreptul.

Așadar, vă aștept diseară la Rock`N`Iași Metal deoarece va fi o atmosfera superbă oferită atât de trupele ce vor cânta cât și de spectatorii prezenți. Spectacolul începe la ora 19:00.

10178067_526690564131657_3184094929107454758_n

Distribuie articolul:

2 Comentarii

Spune ceva

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.