Am fost certat de un taximetrist

În cazul în care nu știați, încă mai există taximetriști. De fapt, prin Suceava încă mai sunt mulți. Cu toate acestea, nu mai țin minte când am mers ultima oară cu taxiul. Cred că sunt ceva ani de atunci.

Prefer din numeroase motive serviciile de ride-sharing care au stârnit atât de mult scandal printre taximetriști în ultimii ani. Probabil că le știți și voi, chiar dacă nici acestea nu sunt perfecte.

De altfel, taximetriștii nu mi-au fost dragi niciodată, iar asta mai ales din cauza modului în care se prezintă prin trafic. Mulți dintre ei sunt agresivi și uită multe dintre regulile de conducere a unui autovehicul. Sigur, există multe excepții și nu am o problemă în a da prioritate unui taximetrist atunci când așteaptă să intre pe drum, de exemplu.

Ce nu îmi erau dragi până acum, însă a mai apărut un motiv pentru care nu îi pot simpatiza.

Așa cum spuneam, la început de an ne dorim să ne preocupăm mai mult de sănătate, așa că multe dimineți din ianuarie m-au găsit pe drumuri fie la analize sau fie la medicul de familie pentru interpretarea lor.

Pentru interpretare m-am trezit zilele trecute la prima oră, astfel încât să nu pierd dimineața pe drumuri. Ajung cu mașina într-o parcare din Suceava cu plată și parchez pe unul dintre locurile libere. Era semn conform căreia sunt locuri pentru taxiuri, însă marcajul șters de pe jos nu m-a ajutat deloc în a-mi da seama care sunt locurile pentru taxiuri și care sunt ale noastre.

Prin urmare, am parcat pe cel mai îndepărtat loc de taxiuri, astfel încât să nu încurc. Plătesc parcarea și plec să îmi văd de treabă. Chiar dacă am trecut pe lângă taximetriști, nimeni nu mi-a atras atenția cu nimic.

Când m-am întors, văd că eram blocat de un taximetrist care probabil stătea nerăbdător în așteptarea mea. Nici bine nu am deblocat mașina că a și coborât geamul să mă ia la rost.

Mi-am asumat toată vina și mi-am cerut scuze, iar asta probabil că l-a luat prin surprindere. Cuvintele au trecut prin el, așa că și-a continuat monologul, dorindu-și să se certe și atât. Am văzut că nu am cu cine, așa că l-am lăsat să își facă de cap. Credeam că nu mă va lăsa să ies, dar a fost băiat bun.

Ieșind de pe locul de parcare, am observat că lângă mașina mea era un loc liber, însă un coleg taximetrist era parcat pe două locuri, așa că am vrut să plec victorios din parcare. Am oprit în dreptul taximetristului pus pe scandal, am coborât geamul și a fost amuzant să-l văd întinzându-se peste locul din dreapta, să ajungă la „coarba” portierei pentru a coborî geamul.

I-am zis că dacă tot e pus pe ceartă, să își certe și colegul, că îi ocupă locul de parcare. A rămas nedumerit iar eu am plecat victorios din parcare.

Pe la voi cum sunt taximetriștii? Tot arțăgoși?

Distribuie articolul:

8 comentarii

  1. Artagosi si ghiolbani.

    Acum foarte multi ani (in primii ani de Bucuresti), un taximetrist mi-a cerut telefonul sa sune si el pe cineva, pentru ca nu avea credit. Daca-mi amintesc bine, cererea a inceput cu „Boss”. A fost ultima oara cand am mers cu taxi-ul in Bucuresti. 🙂

      • Ora de varf, trafic cat cuprinde, trebuia sa ajung la timp la o intalnire. Mi-am zis ca mai bine il ajut decat sa ne luam la cearta si sa fiu nevoit sa gasesc alt taxi.
        Imi aduc aminte ca a vorbit foarte putin (<1 minut), dar chiar si asa… ciudat sa-i ceri asta unui client.

  2. Sunt oameni și oameni. Nu putem cataloga o profesie prin prisma doar a câtorva. Ce-i drept mulți dintre ei sunt așa.

    La mine din câte am văzut mai nou nu se grăbesc, și se comportă frunos în trafic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.