De unde vă cumpărați măști?

Prin starea de urgență am luat două cutii cu măști chirurgicale medicale cu câte 100 de bucăți fiecare, sau ceva de genul, iar ultima mască am scos-o din cutie chiar zilele trecute.

M-au ținut mai bine de un an, mai ales că nu am avut nevoie chiar atât de des și totuși nu pot să zic că am făcut economie. Au fost de unică folosință, fără dar sau poate, și chiar așa le-am și folosit.

Doar că acum s-au terminat și, la cum văd eu că stă treaba, nu scăpăm de ele prea curând. Așa că am zis să mai caut măcar o cutie să cumpăr apoi `oi mai comanda, dacă voi avea nevoie. Nu de alta, dar mă îndoiesc că vom mai avea vreo criză a măștilor de protecție, așa cum am pățit la început de pandemie.

Am ales să comand cutia asta, pentru că are peste 1000 de review-uri pe eMag și toată lumea zice că-s ok. Deși sunt și mai ieftine, nu vreau să risc să dau bani aiurea pe unele care să-mi rupă urechile sau cine știe ce altă problemă au.

S-au ieftinit destul de mult spre deosebire de ultima oară când am comandat. La prețul de 8-9 lei cât am dat eu pe ele, o mască e mai puțin de 20 de bani. Nu știu cum stă treaba prin farmacii și prin oraș, dar sigur nu găsești la fel de ușor ceva ieftin.

Cât despre eficiență, nu aș deschide subiectul. Dacă fără ea nu mă primește în supermarket, merge și așa.

Voi ce măști mai folosiți și de unde le luați?

Distribuie articolul:

4 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.