Cum te poți apăra de câinii vagabonzi și agresivi?

Așa cum povesteam în articolul despre distanța parcursă pe jos în octombrie, obișnuim să ieșim zilnic la plimbare. Ne-am făcut un obicei de a face minim 10.000 de pași, ba chiar aș vrea ca acest obiectiv să crească în viitorul apropiat.

Preferăm să ne plimbăm pe drumuri cât mai puțin circulate, astfel încât să ne putem bucura de liniște și aer cât se poate de curat. Faptul că nu locuim chiar în Suceava, ci într-o localitate din imediata apropiere, este un avantaj, deoarece ne oferă oportunitatea de a ne plimba prin sat, pe drumuri unde trec mai rar mașinile.

Cu toate acestea, trafic este suficient. Astfel, ar trebui să găsim ceva accesorii reflectorizante sau lumini, pentru zilele când ne prinde noaptea – ceea ce se întâmplă des, dată fiind schimbarea orei.

Din dorința de a sta departe de mașini, nu spunem niciodată „nu” ulițelor și drumurilor prin natură sau câmp. Ei bine, pe cât de fain o fi să ne plimbăm pe acolo, pe atât de provocator poate fi câteodată.

Avem două situații când am dat nas în nas cu câinii iar cum amândoi avem cinofobie (că așa îi zice fobiei de câini, cică) nu sunt chiar cele mai faine momente. Dacă eu reușesc să fiu cât de cât stăpân pe gesturi și sentimente, având ceva experiență în domeniu, pentru Ștefania pare a fi mai nasol, spaima fiind mult mai mare la ea.

Prima oară, plimbându-ne prin Ipotești am descoperit o uliță ca un tunel, datorită pomilor, așa că de ce să nu o facem o plimbare? Numai că după doar câteva zeci de metri ne-am trezit cu un superb exemplar de Cane Corso în față.

Alături de el mai era un câine care, deși era de 5-6 ori mai mic, stârnea tot scandalul. Sincer, mi-a fost mai frică de apucăturile celui mic, decât de cel mare, pentru că știam că poate iniția atacul.

Având doar un bidon de apă în mână, tot ce am făcut a fost să scot capacul, cu speranța că apa îl va da în spate în caz că ne va ataca. Sigur, șanse minime, dar era singura opțiune. Am fost statui, am vorbit cu el și ușor-ușor s-a retras.

Am plecat și noi fericiți că am ieșit cu bine din acea situație.

Mai apoi, de curând am mers să facem o plimbare pe malul râului Suceava, acolo unde este ceva pădure de plopi, cred. Am mai fost acolo la iarbă verde, la câte un grătar, așa că locația era destul de safe.

Știam că mai sunt oameni cu oile prin zonă, dar nu aș fi crezut că ne întâlnim. Plimbându-ne, am observat cârdul de oi și câinii la distanță, doar că nu ne-am întors – așa cum ar fi vrut Ștefania – ci l-am ocolit la o distanță destul de sigură.

Ne-au vizitat câinii în timp ce eram pe malul apei, însă doar unul dintre ei a fost suficient de curajos cât să se apropie la doar un metru. Fiind din rasa celor folosiți de către ciobani pentru întors oile, știam că nu va fi agresiv.

Am luat amândoi câte o creangă, în caz că ne vor vizita, creangă care aparent a fost de ajutor mai târziu. La întoarcere, ne-am dat seama că traseul nostru se intersectează cu cel al oilor, nemaiavând pe unde să le evităm. Prin urmare, am continuat să ne plimbăm departe de ele, amânând întoarcerea la mașină.

Cu toate acestea, în timp ce ne îndepărtam, câinii ne-au observat așa că au venit toți 4 să își apere teritoriul, probabil. Erau trei câini mici, guralivi, și un câine ciobănesc mai mare, dar care părea suficient de bleg, încât a fost cel mai distant, din fericire.

Totuși, dintre toți, unul dintre cei mici ne-a dat cel mai serios târcoale, nu știu cu ce scop, că totuși nu părea agresiv dar voia să se apropie destul de mult de noi. Am folosit creanga pentru a impune o oarecare distanță, fără să îl atac ca să stârnesc un contra-atac din partea celorlalți câini.

Au plecat de bună voie după câteva clipe, iar noi am luat-o iar în direcția opusă. Ne-am plimbat cât să ne asigurăm că oile s-au îndepărtat, numai că asta nu s-a întâmplat neapărat.

La întoarcere, câinii ne-au zărit iar și au pornit către noi, însă i-am ignorat și ne-am îndepărtat încet, așa că nu au ajuns nici la 20-30 de metri de noi de data aceasta. Ne știau deja așa că s-au plictisit de noi, probabil.

Cum te aperi de câinii vagabonzi?

Și nu doar de cei vagabonzi ci și de cei cu proprietari neglijenți, care îi lasă liberi pe stradă?

M-am cam lungit cu poveștile și am uitat de subiectul principal al acestui articol: ce poți face pentru a te apăra de câinii care te atacă?

Sigur ne vom mai plimba prin câmpuri, că ne place natura suficient de mult încât să nu renunțăm la ea doar din cauza provocărilor, fie că sunt câini sau altele. În plus, ne-ar plăcea să încercăm și drumețiile prin pădure la un moment dat, așa că ar fi bine să existe o soluție de backup.

Prin urmare, situații cu multă adrenalină ar mai putea apărea. Iar pentru liniștea Ștefaniei mai ales, dar și pentru siguranța noastră, ar trebui să găsim niște soluții împotriva câinilor maidanezi sau nu. Să fie, să nu trebuiască.

Până acum, am găsit următoarele soluții:

• Spray cu piper – ieftin, ușor de folosit și probabil că destul de eficient. Poate fi folosit și în cazul în care apar și persoane agresive;
• Aparate cu ultrasunete – în care nu am foarte multă încredere. Totuși, poate ați folosit voi și au dat roade;
• Băț pentru drumeții – m-am gândit întâi la bastoanele telescopice, însă cred că un băț pentru drumeții ar fi mai bun. Trebuie să dau o fugă până la Decathlon să le văd pe viu. Sunt curios cât sunt de solide și ce lungime au, să îmi dau seama dacă pot fi folosite ușor sau nu, atât pentru intimidare dar cât și pentru apărare în caz că e necesar. Vorba aia, mai degrabă să plângă mă-sa decât mama.

Ce să faci atunci când ești atacat de câinii vagabonzi?

De departe cel mai util sfat ar fi să fii calm. Dacă vei fugi, cel mai probabil vei atacat. De asemenea, câinii simt frica prin substanțele pe care le emitem atunci când avem aceste sentimente, așa că este bine să eviți astfel de sentimente, oricât de greu ar fi.

Am mai găsit pe internet câteva sfaturi care ne recomandă să evităm contactul vizual cu patrupedul, deoarece ar putea fi privită ca pe o provocare. Mai mult decât atât, nu trebuie să facem pași înapoi și nici să nu ne întoarcem cu spatele, deoarece ar putea fi o oportunitate pentru câini.

Să fii statuie vie poate fi cea mai bună strategie pentru a nu permite câinilor vagabonzi să te atace. Eu de obicei vorbesc cu ei, într-un mod calm, iar asta pare că îi alungă.

Fii atent la atitudinea lor. Inspiră agresivitate sau nu? În funcție de atitudinea lor, vei ști ce să faci. De exemplu, dacă animalul este pasiv, poți trece pe lângă el fără probleme. În schimb, dacă e agitat și nervos, atunci ar trebui să fii prudent.

În final, dacă ești nevoit să folosești una dintre metodele de mai sus, trebuie să fii cu tupeu până la capăt, astfel încât câinele să poată fi intimidat. Revin la vorba de mai sus: să plângă mă-sa, nu mama ta.

Aveți experiențe cu câinii agresivi? Ce soluții ați folosit sau ce soluții aveți la îndemână, în cazul în care va fi necesar? Sper totuși că nu va fi necesară o astfel de soluție.