Cum faci retur la eMag prin EasyBox

A sosit și momentul în care m-am văzut nevoit să fac primul retur al unui produs comandat de pe internet, de pe eMag mai exact. Este vorba despre o piatră de ascuțit cuțite, despre care am scris aici.

Am ridicat coletul din EasyBox, și am simțit că ceva e în neregulă. Așa că am desfăcut coletul înainte să mă întorc acasă, să nu fiu nevoit să fac un drum în plus, în caz că era necesar un retur.

Și a fost. Piatra era ciobită, chiar ruptă în două. Mă mir cum-de curierul nu o fi simțit la mână treaba asta, că era ușor de sesizat. Ori nu i-o fi păsat, ori cine știe…

Mă rog, nu făcusem niciodată retur la o comandă, după cum bine am zis și mai sus, așa că am intrat pe aplicația celor de la eMag.

În meniul Contul Meu, găsești Retur și service. Am intrat aici am apăsat pe butonul returnează, de sus. Acolo, am ales produsul pe care vreau să îl returnez, în baza comenzilor făcute, precum și EasyBox-ul de unde vreau să fac returul. Găsiți formularul de retur la eMag și pe site.

Mi s-au cerut câteva detalii despre problema întâmpinat, am descris succint, iar apoi am avut de ales între a primi un voucher în valoarea produsului sau banii în cont. Am ales să îmi trimită banii, așa că a fost necesar să completez contul meu bancar, ceea ce am și făcut.

Apoi, am primit un PIN, l-am introdus la EasyBox (merge tot mai greu ecranul ăla, din păcate) și s-a deschis un sertar. Aparent, au o problemă cu treaba asta, că s-a deschis unul dintre cele mai mari sertare, pentru o chestie destul de mică. Citeam la cineva că sunt probleme din punctul ăsta de vedere și că EasyBox-ul nu memorează dimensiunile produsului, sau ceva de genul ăsta.

Aștept, de acu`, să văd când intră banii în cont.

Nu mi-aș fi dorit să învăț cum faci retur la eMag prin EasyBox, dar nu strică să înveți ceva în plus. Cu chestiile mai voluminoase, când e necesar să chemi curieru`, o fi la fel de ușor?

Distribuie articolul:

4 comentarii

Dă-i un răspuns lui CojanuAnulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.