Cred că mai am nevoie de o mașină de găurit și înșurubat cu acumulator
Weekendul trecut m-am aventurat să fac două scaune de grădină. Aveam mai multe modele salvate pe Pinterest, dețin deja un scaun asemănător din ceva metal și plastic plus că am descoperit în trecut un scaun super confortabil, la un prieten.
Cumva, primul scaun l-am făcut pe grabă. Era seara, se făcuse frumos afară și nu știam de ce treburi să mă apuc. Prin urmare, am scos 4 scânduri, le-am tăiat și m-am apucat de treabă. Totul a decurs rapid și scaunul l-am terminat în aproximativ o oră și ceva, fără să pun accent pe detalii. De altfel, am folosit diverse scânduri din categoria „resturi”.
Dacă am văzut că mi-a ieșit, am prins curaj și am început un al doilea scaun, a doua zi. Numai că acum m-am uitat la ceas înainte să mă apuc și am zis că trebuie să fac unul ca la carte. Prin urmare, am șlefuit lemnul, am rotunjit canturile și a ieșit mult mai bine.
Per total, mi-a luat aproximativ o oră să îl finalizez. Sigur, nu pot spune că e finalizat, pentru că urmează să fie dat cu lac. Dar asta e o treabă care implică mai mult timp, iar asta pentru că trebuie lăsat să se usuce.
Mi-am calculat timpul în ideea ca pe viitor să fac un experiment și să pun un anunț pe OLX, să văd dacă ar fi interes. Așa cum spuneam, îmi place să mă joc cu lemnul și nu m-aș supăra deloc ca la un moment dat să iasă bani de o bere din această pasiune.
După finalizarea parțială a scaunului, ne-am așezat pe el și, servind o cafeluță am calculat costurile realizării dar și timpul necesar pentru construirea lui. Mai apoi, m-am gândit cum aș putea optimiza timpul de realizare.
Dacă al doilea scaun l-am făcut în aproape 3 ore, cred că pot fi realist atunci când mă gândesc că aș putea scoate un timp de mai puțin de 2 ore. Doar că ar fi necesare anumite investiții pentru a putea face aceste economii de timp.
Construind scaunul, am fost nevoit să oscilez constant în a folosi un burghiu foarte subțire, pentru ca mai apoi să atașez capul pentru fixarea negreselor. Așa am constatat că ar fi necesară o a doua mașină de găurit și înșurubat cu acumulator.
De cea de la Dexter mă pot declara foarte mulțumit. Am lucrat mult cu ea și încă se prezintă foarte ok. Cu toate acestea, dacă ar fi să mai cumpăr una, cred că aș miza pe ceva mai profi, de la o marcă mai cunoscută.
Ținând cont că mai am multe construcții de făcut, care vor implica mereu același proces de găurire și înșurubare, sigur mi-ar face viața mai ușoară.
Recomandările sunt mereu bine-venite, după cum știți.