Creați conținut pe TikTok?

Știu, nu sunt deloc la modă. De fapt, nici nu îmi prea propun asta, ba chiar tendințele îmi displac destul de mult, așa că le evit. Așa se face că nu am folosit TikTok aproape deloc de când a apărut, în ciuda popularității de care se bucură.

TikTok este, pentru mine, o foarte mare pierdere de timp. Dar toată lumea este acolo, așa că am zis să încerc să schimb tabăra și să activez puțin și pe acolo.

Prietena mea pictează și face portrete într-un stil propriu – am scris mai multe despre asta aici – așa că împreună am zis să încercăm să ducem pasiunea la un nivel de mic business. Drept urmare, ne promovăm cum și pe unde apucăm.

Folosim reclame pe Facebook, suntem activi pe Instagram, o mai laud și eu aici pe blog când apuc așa că zilele trecute ne gândeam pe unde am mai putea promova această idee de cadou.

Crease un video pentru Instagram și am zis că ar fi interesant să îl punem și pe TikTok. Așa că am făcut un cont, am publicat videoclipul, cu o descriere și niște hashtaguri și cam atât. Până în momentul scrierii acestui articol se adunase vreo 550 de vizualizări.

Îmi pare mult, așa că în perioada următoare vom mai posta câteva. Ar fi bine să vină și mesajele, dar cine știe. Totuși, dacă sunteți activi pe acolo, puteți da un follow aici. Dau eu o bere.

Voi vă folosiți de TikTok pentru a promova una alta? Merge treaba?

Urmărește-mi blogul pe Google News.

Distribuie articolul:

8 Comentarii

    • Ehe, nu aș zice chiar așa. Sunt unii care câștigă destul de bine de pe seama acestei platforme. Nu aș zice că-s chiar atât de pierde-vară.

  1. E pacat ca in momentul asta lumea sa nu creeze continut pt tiktok. 🙂 E piata mare ce creste acolo si cresti usor fata de Youtube unde lucrurile au deja o baza.

Spune ceva

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.