Ceasul meu Huawei Watch GT 3 PRO pare că ar ceda

Personal, mă pot declara un foarte mare iubitor al ceasurilor de mână. Port ceasuri smart de mai bine de 5 ani și totodată sunt un purtător de ceasuri clasice de mult mai mult timp. Undeva în 2020 cumpăram unul dintre primele modele de la Huawei, mai precis Huawei GT, iar ulterior am făcut upgrade la GT 3 PRO.

Desigur, a fost mai întâi o brățară smart, ceva de la Xiaomi dacă îmi amintesc bine. Ea a fost de vină pentru că am dat de gustul ceasurilor cu funcții smart. Ei bine, dat fiind acest istoric, este limpede faptul că mă simt ciudat în puținele momente în care nu am un ceas la mână.

Dat fiind acest context, este limpede că în momentul în care m-am trezit că al meu GT 3 PRO face mofturi nu m-am bucurat deloc. M-am trezit din senin că acesta nu mai răspunde la comenzile touch. Primeam notificări, ecranul se deschidea și se închidea dacă foloseam butoanele laterale, funcționale și ele desigur, doar că touch-ul părea mort.

Am încercat să îl repornesc, ba chiar l-am resetat, dar nimic. Am fost destul de dezamăgit să văd că se strică, mai ales că nu știu dacă au trecut 2 ani de când îl am. Ținând cont că GT-ul simplu funcționează și azi fără probleme, în ciuda faptului că a devenit „ceasul de purtat la țară”, în condiții deloc ușoare, dezamăgirea a fost justificată, zic eu.

Doar că la scurt timp am observat că și-a revenit de la sine, ceea ce sigur că m-a bucurat. A funcționat fără probleme o perioadă, iar mai apoi s-a blocat iar. Nu l-am mai resetat, nu i-am mai făcut nimic. L-am purtat în continuare, deoarece monitorizarea funcționa, ora mi-o arăta, la fel și notificările, alarma mergea fără probleme, așa că era încă utilizabil. Totuși, nu mă mulțumea situația.

La fel ca prima oară, ceasul și-a revenit de la sine, apoi a urmat o altă perioadă de nefuncționare, de data aceasta muuuult mai lungă. Au fost săptămâni în care ceasul meu nu mai răspundea comenzilor, până într-o zi când m-am gândit să îi dau iar un restart.

De atunci merge fără probleme. Prin urmare, probabil că voi încerca restartul dacă mai apare problema din nou.

Ținând cont că e o problemă care se rezolvă cu un restart, mă gândesc, sau cel puțin sper, că e o eroare de soft, nu neapărat ceva tehnic/mecanic. Totuși, nu pot uita că l-am lăsat de câteva ori în soare să ardă și era foarte fierbinte când l-am găsit.

Din păcate, actualizări nu pare că mai vin. Nici nu mai știu când am primit-o pe ultima, așa că nu știu dacă problema mea ar putea fi rezolvată printr-un update. Mă gândesc doar la opțiunea de a da „downgrade”, dar habar nu am dacă aș putea face asta de capul meu, sau ar trebui să îl trimit în service.

Aveți vreo idee care ar putea fi problema?

Distribuie articolul:

7 comentarii

  1. La mine s-a întâmplat invers, prima versiune de Huawei Wtatch nu mai răspundea la comenzile touch.

    M-a mâncat în fund să-l resetez la setările din fabrică și n-am mai putut să-l împerechez cu telefonul că touch-ul tot nu mergea. Cei de la Huawei nu m-au putut ajuta că era ieșit din garanție… și-a trăit traiul, și-a mâncat mălaiul.

    Cu Huawei GT 3 Pro Titanium n-am avut nici o problemă, cred că se fac 3 ani de când îl am… singurul ne-ajuns e că mai mult de 5 zile nu-i mai ține bateria.

  2. Am avut Huawei GT 2 prin 2021, după care în decembrie 2021 am cumpărat GT 2 PRO. Îl am și acum pe mână, îl folosesc neconectat la telefon pentru funcția de ceas, somn, puls, dar și alarmă. Merge și conectat, dar nu vreau eu să mai țin o aplicație să ruleze pe telefon tot timpul. Îl mai conectez din când în când, că rămâne în urmă câteva secunde lunar.

    Sunt perioade vara când e cald și renunț la ceas în favoarea unei brățări mai lite. Nu prea mi-e îndemână cu ceas la mână atunci când e foarte cald. Vara asta am folosit o brățară de la Xiaomi, dar am avut veri în care am testat și Huawei. Atunci Huawei GT 2 PRO rămâne închis undeva printr-un sertar.

  3. Cu brățara metalică n-ai nici un stres vara, cu cea de silicon/elastomer, chiar și cu cea de piele e moartea pasiunii… cel puțin la mine… Huawei Watch a venit cu silicon… după o vară i-am pus piele, altă senzație… până m-a prins o ploaie… ceasul n-a avut nici un stres, pielea arăta cam udă… și când s-a uscat nu mai era aceeași senzație de… soft…

Răspunde-i lui Adrian BolocanAnulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.