Ce cric auto folosiți?
În ultima perioadă am avut niște experiențe nasoale cu cricul cu care orice VW mai vechi de 2007-2008 (probabil) vine la pachet. Mă refer la acela cu coarbă, care îți poate face o mulțime de probleme. Așa am ajuns la concluzia că am nevoie de un cric auto mai bun.
Ce probleme am avut cu clasicul cric auto cu coarbă? Ei bine, prima oară când am rămas cu roata sudată a fugit câțiva cm și mi-a făcut o frumoasă zgârietură în prag. Tot atunci, la fel s-a deplasat puțin și a pocnit fix când eram cu mâinile pe lângă el, de am zis că mă scapă de un deget, chiar dacă aveam luate ceva măsuri de siguranță.
Apoi, dacă pățești vreo bucurie pe un drum fără asfalt, va fi al naibii de greu să găsești o poziție ok ca să ridici mașina. Am pățit, nu mai vreau.
Așa că am decis, trebuie să îmi iau un cric auto mai bun. Și chiar dacă am un model clar în minte pe care vreau să îl iau, țin să vă întreb și pe voi ce folosiți.
Mai exact, îmi propun să iau un cric auto tip crocodil. Am văzut la câteva persoane, am folosit și e altceva. Altă viață, cum s-ar spune. Sunt adesea promoții cu diferite produse auto atât în LIDL cât și în Kaufland, așa că poți găsi un astfel de cric auto cu nu mult peste 100 de lei.
Am auzit că-s ok din punct de vedere calitativ, iar dat fiind faptul că pot sacrifica două ciorbe de pe cardul cu bonuri de masă… de ce nu?
Sunt foarte ok cele crocodil dar mai sunt unele hidraulice care sunt mai scumpe undeva 350 lei și acelea sunt foarte bune.
Nu aș da atât, totuși.. pe un cric. Oricum, văd că săptămâna viitoare sunt compresoare auto în LIDL. Cred că voi cumpăra unul, mai întâi.
Nu folosesc, că nu am auto. 🙂
O fi mai bine, din multe puncte de vedere. 😀