Categorie Diverse

Articolele cărora nu știu ce categorie să le pun.

Prima zi de școală, două lumi paralele

Cam așa sună titlul ales de Adevărul pentru reportajul scurt și trist de mai sus. Din păcate, asta e țara în care trăim. O țară în care învățământul e învechit și la pământ. Se face o paralelă între copiii de…

A trecut un mandat

Nu știu ce a fost în capul meu, da` pe 31 august 2013 mi-am deschis blog. Nu se numea așa și scriam numai prostii, ca acum de altfel. Dar se pare că e unul din lucrurile de care nu m-am…

Un nou capitol

Viața la țară e mișto. Ai foarte multă libertate, aer curat și multă natură. Nu prea ai socializare, cel puțin nu la 23 de ani. Și după o vară în care parcă au fost mai puține persoane acasă, am decis…

Jandarmeria… și atât

În primăvară strigau cu toții Jandarmeria, jos pălăria. Jandarmii primeau flori de la protestatari și imaginea Jandarmeriei Române era una foarte bună. Cu siguranță nu mai este după faptele de aseară. Menționez de la început că nu mă pricep prea mult,…

Schimbare?

Azi se anunță unul dintre cele mai mari proteste de la noi. Special la el, ori diferit, e faptul că au venit românii din Diaspora să protesteze în țară. Se așteaptă un număr destul de mare și situația pare a…