Capatos s-a făcut editorialist

După cum știți, fotbalul și mai ales Dinamo reprezintă un subiect de interes pentru mine. Prin urmare, consum destul de multă „presă” de sport de pe la noi.

De curând am aflat de cei de la „iAMSPORT.RO” așa că le mai vizitez site-ul din când în când. Fac asta nu pentru că ar avea o calitate înaltă a articolelor, ci mai ales pentru că îmi place grafica lor.

La fel precum orice site de știri care se respectă, există o categorie cu opinii lăsate de jurnaliști mai mult sau mai puțin cunoscuți. Putem spune că sunt editoriale, dacă ei își spun editorialiști nu?

Ei bine, printre ei se regăsește și Capatos! Dinamovist declarat de ani buni, nu pierde nici un moment oportun pentru a da cu rahat în echipa pe care, după cum zice el, o susține.

Special pentru articolele scrise de el, am zis să îmi fac și eu cont să las un comentariu. Așa că am comentat la articolul în care Capatos critică nivelul de cultură al jucătorilor de la Dinamo și mai ales gusturile muzicale. Acesta este articolul său!

Am lăsat un comentariu de ceva timp, dar el încă nu a fost aprobat. Cum cei de la iamsport nu au vrut să îl aprobe, îl las mai jos:

Un fel de „râde ciob de oală spartă”. După ce ani de zile a promovat „pe sticlă” personaje precum Serghei Mizil, Luiz Lazarus, Leo de la Strehaia – că tot era pomenit – Narcisa Guță & Nicolae Guță & amantele, Oana Zăvoranu & alte personalități mari din România, cred că Dan Capatos are o parte din vină pentru că manelele predomină topurile în România & gusturile tinerilor români. Prin urmare, să vorbim mai mult despre Dinamo, că de suporter vechi te știm, însă despre gusturi muzicale și cultură mai puțin. De altfel, câte personaje din lumea blues-ului, muzicii clasice sau a jazz-ului au fost, de-a lungul timpului, în emisiunile lui Dan Capatos?

La nivelul ăsta am ajuns. Cine urmează să ne mai dea lecții de cultură, oare? Bordea? Ori poate unii care au prezentat emisiuni precum Acces Direct?

Distribuie articolul:

9 comentarii

  1. Din ce scrie pe site-ul iamsport.ro, Capatos a acceptat propunerea de a redacta editoriale pe platforma lor. Deci, se pune dacă facem și noi o cerere ca vrem să redactam articole / editoriale pe site-ul lor ? Ca și nouă ne place fotbalul, nu ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.