Binevenit sau bine-venit?
Așa cum am mai spus-o aici pe blog, unii dintre noi au tendința de a folosi cratima mai mult decât este nevoie de fapt. Așa că ne trezim cu ea prin cine știe ce cuvinte ce n-ar trebui să cunoască niciodată cratima. Nu este și cazul cuvântului bine-venit, cu ajutorul căruia le poți spune prietenilor că te pot vizita oricând și nu va fi cu supărare, ci dimpotrivă.
Să nu uităm că există trei forme adesea folosite ale acestui cuvânt, anume bine-venit, binevenit și bine venit. Dar care este forma corectă?
Cum se scrie corect: bine venit, binevenit sau bine-venit?
Găsim forma cuvântului binevenit în DEX, însă asta nu înseamnă neapărat că este cea corectă. Iar asta deoarece noi ar trebui să ne raportăm, mai degrabă, la DOOM.
Iar DOOM ne spune că forma corectă este cea cu cratimă, anume bine-venit. Astfel ne prezintă DOOM acest cuvânt:
bíne-venít (oportun, agreat) (proiect ~) adj. m., pl. bíne-veníți; f. bíne-venítă, pl. bíne-veníte
Se poate folosi și forma cuvântului fără cratimă, anume bine venit, aceasta făcând referire la sosit cu bine.
bíne venít (sosit cu bine) adv. + adj. (~ din război)
Altfel spus, să nu folosești niciodată forma binevenit, deoarece este cea greșită, așa că ar trebui să fie evitată.