Moldoveni veniti acasa

După câteva zile de stat în casă azi am simțit nevoia de a vedea lucruri noi dar și de a mă plimba, cu toate că vremea se anunța destul de urâtă. Astfel am decis să mergem la colega unei prietene care stă într-o localitate vecină, la 20 km distanță, și pentru ca să fie călătoria mai plăcută am mers pe jos.

Destinația noastră era exact la malul Prutului și la vederea acestuia și la auzirea unei melodii populare m-a cuprins o mare dorință. Stăteam și mă uitam pe malul celălalt al Prutului și văzând câteva căsuțe care probabil constituiau un sătuc am simțit nevoia să cunosc, să văd și să aflu.

Simțeam că o parte din mine se află acolo și aș fi vrut să ajung pe acel câmp care, nu știu de ce, însă avea mai mulți copaci și mai multă liniște decât era pe malul drept.

Mi-aș fi dorit să pot trece Prutul înotând și să vorbesc cu bătrânii din sat. Să văd cum trăiesc ei și care e viața lor. Aș fi vrut să stau pe o bancă la poarta unui bătrân care să ne povestească trecutul său. Aș fi vrut să aud povești de viață deoarece acestea sunt atât de frumoase și triste uneori încât ajungi să îl apreciezi pe acel om care povestește.

Înainte nu mă afirmam atunci când venea vorba de unirea cu frații de peste Prut însă după cele petrecute azi, tare mi-aș dori să pot ajunge în Moldova doar cu un simplu microbuz care face cursă zilnică. Aș vrea să pot da mâna cu un frate de pe celălalt mal și să stăm la povești la un pahar de vin.