Anul ăsta a fost primul în care mi-am sărbătorit ziua diferit: în loc să mă cațăr pe navete cu beri goale, am ales să mă cațăr pe munte. Am fost atunci la Pietrele Doamnei și am reușit să fac două trasee. A fost fain și am dat de gust, așa că am zis că mai vreau astfel de experiențe.
A trecut fix o lună până la a doua drumeție, când am pornit spre traseul care urma să mă ducă pe Vârful Giumalău. Am mers singur și văzând că sunt și alte persoane care fac asta, mi-am confirmat încă o dată că e perfect în regulă.
Voiam un traseu ceva mai lung, pentru că prima oară mi s-a părut că s-a terminat totul mult prea repede, iar acesta a fost fix ce trebuie. Bine, cred că m-am grăbit eu puțin, așa că dus întors am făcut vreo 3 ore și ceva, iar în mod normal am văzut că e traseu de aproximativ 5 ore pentru cei 10 km dus – întors.
M-am simțit ca un șofer de BMW cu volan pe dreapta, așa că am depășit tot ce am întâmpinat. Inițial am zis că ajung în preajma unor oameni și păstrez o distanță cât de cât ok, cât să mă simt safe, dar majoritatea grupurilor mergeau mult prea lent, iar eu voiam nu doar să mă plimb, ci și să transpir puțin, așa că am mers mai repejor.
Sigur, teama de urs a fost pe aproape tot parcursul pădurii, dar am cântat și am vorbit singur pe aproape tot traseul. Sper că nu m-a auzit ursul cântând, că sigur va avea nevoie de terapie.
Ajuns în vârf, mă bătea gândul să fac și traseul spre cabană, dar nu aveam idee cât ar fi durat, erau ceva dureri de picioare și am zis să nu forțez. În plus, nu am reușit să fiu așa matinal, cum mi-am propus inițial, dar măcar am mers odihnit. Dacă aș fi plecat la 7 în loc de 9, probabil că aș fi avut mai mult timp și aș fi putut să mai explorez pe acolo.
Mi-a plăcut, a fost solicitant pe alocuri, dar s-a simțit tare bine. Sper să mai reușesc măcar 2-3 trasee anul acesta, de preferat tot prin apropiere pentru că deh, motorina e scumpă, dar vă țin la curent. Poze am, dar sunt pe Instagram. Mă căutați acolo dacă doriți. Hehe.