Alerta falsă dată de aplicația Biziday ne arată că suntem nepregătiți

Zilele astea s-a vorbit destul de des despre cutremure, mai ales că au trecut 40 de ani de la marele cutremur din `77. Și dacă tot s-a vorbit atât de mult despre tot acest subiect, cineva s-a gândit să facă o glumă, așa că a spart cumva aplicația Biziday și a trimis o alertă falsă care anunța un cutremur de 10 grade.

La fel ca mulți alții dintre prietenii mei de pe Facebook, am și eu instalația respectivă instalată. Iar când am primit notificarea, am rămas cumva șocat: ce?! Mi s-a părut totuși cumva prea mare, prea ciudat, așa că am intrat rapid pe Facebook să văd despre ce e vorba. L-am întrebat pe Gabi Miron dacă a primit și el și a zis că da. Am văzut și alte postări pe Facebook, apoi am intrat la Moise Guran pe profil, unde postase că nu ei au trimis alerta.

Din fericire a fost o alarmă falsă, însă dacă ar fi fost pe bune, atunci ar fi fost grav. Iar asta pentru că cei mai mulți, în loc să caute să se protejeze, au intrat pe Facebook să vadă dacă e pe bune. Astfel, rolul alertei nu prea a fost îndeplinit, deoarece majoritatea dintre noi am fi fost surprinși chiar dacă știam că ar putea veni un cutremur.

Chiar și eu am reacționat prost, prin faptul că nu am căutat să ies mai repede afară – fiind la casă, cred că e mai ok afară decât sub masă – ci am intrat să verific știrea. O fi și pentru că în ultimul timp presa minte tot mai mult, iar noi am devenit ceva mai paranoia, așa că nu credem până nu ni se confirmă din n-șpe mii de locuri.

Voi cum ați petrecut cutremurul de 10 grade?

Distribuie articolul:

4 comentarii

  1. Am aflat de pe internet. Nu aveam aplicația instalată și acum, că au scos notificarea în caz de cutremur, nici nu am niciun motiv să o instalez.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.