16 kilograme în 3 luni de zile. Cum am slăbit?
Am început anul cu foarte mult entuziasm. Asta deoarece am trecut de sărbători fără a-mi încălca programul prea mult, ceea ce însemna că am rămas pe drumul cel bun. În plus, eram foarte aproape de a-mi atinge primul obiectiv: doar două cifre pe cântar.
S-a întâmplat acest lucru pe 18 ianuarie, moment în care am scris acest articol. Orice realizare merită sărbătorită, nu-i așa?
Îndeplinirea obiectivului mi-a oferit și mai multă încredere în mine, așa că începutul anului 2023 a fost pentru mine un demaraj în forță. Plecare cu scârț, după cum spun pasionații auto.
Ce am făcut pentru a da jos aceste kilograme în plus?
A mai trecut o lună de stil de viață sănătos, ceea ce înseamnă că a sosit timpul să trag linie. Pentru cei noi pe aici, fac un scurt rezumat:
Ajuns la 113,5 kg, am decis că trebuie să fac o schimbare și să slăbesc. Știam că nu e sănătos, nu mă simțeam grozav în pielea mea și eram limitat în a purta doar anumite tipuri de haine, care oricum nu stăteau grozav pe mine. Erau frustrări adunate de-a lungul timpului care m-au determinat să urmez exemplul unui prieten care m-a inspirat.
Prin urmare, am apelat la un nutriționist care mi-a făcut un plan alimentar cu deficit scăzut de calorii. Meniurile se schimbau în funcție de greutate, mai apoi.
Folosind o alimentație sănătoasă (fără zahăr, grăsimi, prăjeli), un program de mese pe care l-am respectat în foarte mare măsură dar și intensificând mișcarea (mers la sală, plimbări, exerciții acasă) am reușit să ajung la 97.8 kilograme în momentul scrierii acestui articol.
Asta înseamnă că am scăpat de aproape 16 kilograme, ceea ce eu cred că e o realizare cu care merită să mă mândresc. Cu cât această cifră va fi mai mare, cu atât voi fi mai fericit.
Între timp, persoana care îmi făcea meniurile s-a lăsat de această treabă așa că acum sunt pe cont propriu. Nu vreau să renunț, ci voi încerca să păstrez acest stil de viață și meniurile cu deficit caloric. Le voi face eu, folosindu-mă de numeroasele instrumente disponibile pe internet. Sper să mă descurc, așa că articolul de luna viitoare sigur va fi foarte interesant.
În ultima săptămână de ianuarie kilogramele nu au suferit mari modificări. Au mai fost astfel de perioade de stagnare. Sunt două scenarii: fie va continua ritmul de până acum, fie kilogramele se vor pierde în mod înfrânat de acum. Mulți au spus că de la un moment dat kilogramele se vor pierde mai greu. Eu sper să mențin un ritm de cel puțin 2 kilograme date jos într-o lună de zile.
Așadar, ne citim în martie cu articolul în care prezint cifrele. Dar sigur vor mai fi 2-3 articole pe subiect, între timp.
Voi sunteți bine, sănătoși?
Felicitări! Schimbările se vad 😌
Zici? :d
Hai că așteptăm să vedem când ajungi la următoarele obiective pe care ți le-ai propus: 90, apoi 85.
P.S. odată cu pandemia am început să pun câteva kg: de la 75 la început de 2021, la 85 la sfârșit de 2021, culminând cu puțin peste 90 (2-3) la sfârșit de 2022. De la Crăciunul trecut am renunțat la berea / berile zilnice (se mai găsește o ocazie pe săptămână de servit 2-3 beri cu prietenii) și beau maxim o cola la jumate pe săptămână (spre deosebire de cel puțin cea zilnică); mișcare fac de de obicei (nu sală, doar mers pe jos și plimbări), nu mi-am schimbat regimul alimentar. Dimineață cântarul arăta 86 kg. Doar tăind drastic din alcool și zahăr
Da, păi la mine alcoolul a fost principala cauză, că de mâncat nu exageram prea des. Un stil de viață sănătos ajută la pierderea kilogramelor, asta-i drept. La 90 va fi deja frumos, sunt sigur. Să nu mai zic de 85, ehe… Mai rău că deja hainele stau ca naiba pe mine. :))
Eu bere nu am mai băgat deloc, doar vin la ocazii.
Apropo, bun venit pe aici. 😀
Nu-ți schimba încă hainele , nu încurajăm consumierismul :))) Mai așteaptă o lună-două 🙂
Merci de primire. Nu-i prima dată când ajung pe blog (în cel mai rău caz ajung o dată la două săptămâni), e doar prima dată când comentez 😀
Apreciez curajul! 😀 La mai multe. Nu le schimb, până la vară cel puțin, nu am de gând să fac asta.
Hai să ne vedem la 75kg ca oamenii normali!
Ajungem și acolo. Mă rog, nu chiar 75 că atunci aș fi chiar slab, din câte văd, 77-80 ar fi grozav.
Acum poti sa te bucuri ca ai slabit dar nu uita ca stresul asta cu kilogramele si cu cantaritul extrem de des nu e deloc ok , am cunoscut oameni care se bucurau ca au slabit si se cantareau extrem de des si ce sa vezi din cauza stresului si din cauza comoditatii au pus pe ei cat nu aveau inainte
Cine e stresat?
Un om care se cantareste mult prea des se poate considera ca este stresat