Voi ce bere beți?
Îmi place să comunic cu cititorii blogului și, pentru că nu am mai făcut-o de ceva timp, am zis că trebuie numaidecât să vorbim despre un subiect pe care probabil că îl voi mai aborda aici pe blog: berea.
Probabil că berea este una dintre cele mai tari invenții ale lumii, pe lângă cafea, cărți și multe alte lucruri care-mi mai plac, iar pentru că e așa bună, există și foarte multe branduri și sortimente. Nu sunt prea pretențios deci îmi plac destul de multe beri. Totuși, prefer Silva pentru că mi se pare bună.
Încă nu pot face analize precum fac alți bloggeri care mai scriu despre bere, și sunt foarte mulți la număr am observat, însă când beau o bere bună, simt asta. Pur și simplu îmi place. Nu zic nu nici când vine vorba despre o Timișoreana, Ciucaș, Ursus sau o Bergenbier, pe care le consider aproape la fel de bune. Una dintre cele mai nasoale beri mi se pare însă Neumarkt, atât ca gust și ca miros. Probabil că e prea amară pentru mine.
Atât însă despre mine și revin la întrebarea din titlu: voi ce bere beți? Apropo, am citit la Cristian Florea pe blog că berea nu îngrașă, deci e un material pe care vi-l recomand, mai ales dacă vă place această licoare.
Acum Becks, ca sa câștig mașină. Bere romanesca Silva și Ursus. În strainatate Stella Artois.
Am luat și eu azi o Ursus poate am noroc de un tricou, că tare-mi plac.
RECEEEEEEEEEE! 😀
Asta e cu subînțeles. Brandul e mai important! 😀
Uite o recomandare si de la mine…berile IPA si o sa simti diferenta. Noroc!
http://e-redoo.ro/india-pale-ale/
Voi încerca să încerc.
Staropramen
Bun, bun.
Staropramen, Carlsberg, Stella, Heineken iar romanesti Ursus si Timi. Buna-i berea 😀
Am băut și eu zilele trecute niște Carsberg. Bunicică dar nu m-a convins să beau doar Carlsberg.
Inainte nu prea eram eu un fan Tuborg, dar de vreo 2 ani incoace, Tuborg chiar este o bere buna. O prefer chiar si inaintea Becks ului sa a Carlsbergului
Este, este.
Heineken, cea mai cea :))
Fara doar si poate, TIMISOREANA. Aia este berea mea.. cu toate ca vara bag mai mult la halba..
Bună și Timișoreana. Și la sticlă și la pet.
Golden Brau,Becks,Tuborg,Stella.