Utile la casa omului: cutter pentru țevi PVC
De ceva timp, robinetul din curte avea o înălțime de aproximativ 50 cm și era al naibii de inconfortabil de folosit. A durat mult schimbarea lui pentru că robinetul principal de la apometru nu putea fi închis complet, așa că a fost necesar să dau destul de multe telefoane pentru a veni cineva să schimbe robinetul.
I-am rugat să pună două robinete acum, unul înainte de apometru și unul după. De altfel, acum mai umblu ocazional la ele și le opresc/pornesc, astfel încât să nu se mai defecteze la fel de ușor. De asemenea, aplic câte puțin WD-40, tot în ideea de a nu se bloca prea curând. Sper să ajute.
După schimbarea robinetului principal, am zis că trebuie să îl înalț. Aveam deja toate componentele necesare (prelungitor, cot și robinet nou, pentru că cel vechi era cu probleme) așa că mai era nevoie doar să tai din furtun ca să adaug componentele noi.
Treaba asta se face cu un cutter pentru țevi PVC, sculă pe care nu o aveam. Apelam la un unchi ori de câte ori trebuia să fac câte o astfel de lucrare, doar că nu ne sincronizam mereu, așa că am zis să fac o investiție. Am ales un dispozitiv Yato, din Leroy. Diametrul maxim de tăiere este de 42 mm.
Inițial voiam să iau modelul de 50 mm, însă nu știu dacă voi avea nevoie vreodată să tai o țeavă atât de groasă, ținând cont că furtunul de alimentare este de 32 mm iar cel de la robinet de 28 mm.
La primul montaj, țâșnea apa de la toate îmbinările. La al doilea, doar de la robinet. La al treilea, totul a fost ok. De acu` ar mai trebui să iau 1-2 clești papagal că mai sunt mici probleme de rezolvat și la chiuveta din foișor, pe care aș vrea să le fac personal.