Un nou capitol

Viața la țară e mișto. Ai foarte multă libertate, aer curat și multă natură. Nu prea ai socializare, cel puțin nu la 23 de ani. Și după o vară în care parcă au fost mai puține persoane acasă, am decis să schimb aerul și să ies din bula mea. Așa că mi-am căutat o garsonieră la Suceava și urmează să mă angajez.

Tânjeam de mult timp după ideea de a locui singur și, cel puțin după câteva zile, pare că îmi priește bine. De duminica mi-am adus calculatorul aici, deci pot spune că m-am mutat definitiv.

M-am apucat și de gătit iar cam în fiecare zi încerc ceva nou și – culmea – deocamdata încă nu am făcut ceva necomestibil, ba chiar toate au arătat bine și au avut și gust bun.

Problema e că încă nu cunosc prea multă lume de pe meleagurile astea, dar cred că se va rezolva în timp. Iar în orice colț al casei merg, văd că mai trebuie să cumpăr câte ceva. Bugetul e însă redus, așa că sunt multe nevoi și bani puțini. :))

Oricum, per total e fain! 😀 Cel puțin momentan mă concentrez mai mult să scriu și să lucrez pe la calculator, pentru că nu îmi distrage nimeni atenția.

schimbare

Distribuie articolul:

8 comentarii

  1. E frumos în Su’șiava – oraș cu o îndelungată tradiție istorică și cu multe locuri interesante care va trebui să le vizitezi. Rînd pi rînd. Mînăstirile din Bucovina sînt de asemenea frumoase, și merită vizitate.
    Spor în toate !

  2. Mi-a mai spus cineva despre kindle și erm tentat, iar dacă mai vii și tu cu recomandarea asta, sigur îmi voi lua și eu. Cât despre cărți, am și eu un stoc considerabil, dar pe laptop nu prea mă avantajează, că eu citesc trântit în pat de obicei. Așa că Să-l stăpânești și folosești sănătoasă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.