Suntem o lume inarmata cu reprosuri

Este foarte interesantă gândirea oamenilor, sau cel puțin a multora dintre aceștia. Atunci când o discuție este mai aprinsă, imediat apar reproșurile.. ceea ce mi se pare atât de inuman.

Pentru mine, reproșul este chiar mai urât decât o palmă și o înjurătură. Mi se pare atât de josnic deoarece persoana respectivă ține minte un anumit lucru timp de ani buni doar pentru a ți-l trânti în față atunci când ți-e lumea mai dragă. De exemplu, într-o discuție cineva își aduce aminte că acuma 2 ani a ieșit cu tine la 11 seara doar pentru a vorbi cu tine pentru că erai într-o stare mai nasoală. Cum să folosești asta ca pe un reproș ?

Nu știu cum gândesc restul însă eu, atunci când mi se reproșează ceva, nu mă mai pot bucura la fel de mult ca înainte de gesturile celorlalți deoarece știu că într-o bună zi se va folosi de gestul respectiv pentru a-ți reproșa ceva. Mai mult decât atât, nu înțeleg de ce unii oameni nu își amintesc lucrurile frumoase pe care persoana căreia i se reproșează le-a făcut. De ce nu putem mulțumi pentru momentele drăguțe de acum mult timp în urmă dacă totuși putem reproșa lucrurile urâte și favorurile pe care i le-am făcut ?

La rândul meu, primesc mai mereu reproșuri. De la părinți, de la prieteni și uneori și aș primi probabil și de la persoana iubită dacă ar exista, pentru că foarte multă lume se folosește de această metodă atât de josnică pentru a câștiga un conflict verbal dar și pentru a-și face adversarul să se simtă prost. Mi-aș dori tare mult ca oamenii să facă lucruri frumoase fără să le reproșeze mai târziu, ci să se bucure de ele și să le repete.