Sunt eficiente aplicațiile pentru fitness acasă?

De când sunt o idee mai preocupat de stilul de viață sănătos, sunt adesea bombardat cu reclame pentru tot felul de aplicații care te ajută să te menții în formă de acasă.

Mai precis, există o mulțime de aplicații care îți creează un program zilnic de exerciții fără a fi necesar să mergi la sală. Antrenamente acasă (Home Fitness, în engleză), aplicația celor de la Leap Fitness Group are peste 100 milioane de instalări, de exemplu, și 5 stele din peste 2 milioane de recenzii.

Pe aceasta o voi instala și eu și sper să mă țin de programul lor măcar 30 de zile, să văd care e treaba.

La înregistrare setezi grupele de mușchi pe care vrei să le antrenezi, obiectivele, greutatea și alte detalii, iar apoi te poți apuca de treabă.

Așa arată o parte din planul pentru prima zi:

E mișto că nu ai nevoie de accesorii sau aparate speciale, ci te poți folosi de lucruri banale de prin casă pentru a face mișcare.

În aceste zile când vremea nu e foarte prietenoasă pentru plimbări, exercițiile făcute la interior reprezintă o soluție.

Aș merge iar la sală, însă pierd destul de mult timp pe drum, ceea ce nu mă prea bucură, deoarece nu dispun de prea mult timp liber. De altfel, ne gândeam că ar fi bună, la un moment dat, o bicicletă pentru fitness, dar nu este spațiu suficient pentru ea.

Cred că marea provocare e să te ții de programul impus de aceste aplicații, să te menții motivat. Cel mai probabil la început e mai greu, iar după ce vezi rezultatele motivația apare de la sine.

Folosiți o astfel de aplicație sau ați încercat măcar? Eu cred că voi începe de azi, să văd ce iese.

Distribuie articolul:

15 comentarii

  1. nu am folosit insa nu suna rau, oricum ar trebui sa mai slabesc putin am 90 de kg si ma simt greoi nici nu sunt foarte inalt. astept sa ma recuperez de tot dupa operatie si cred ca ma pun la treaba

    • Probabil orice fel de mișcare oferă rezultate atât timp cât te ții de ea. Noi am zis să grăbim ritmul puțin în timpul plimbărilor, pentru ca rezultatele să fie mai bune. 😀

      • Mi-am mai amintit că Nihasa spunea pe blog la el că de când și-a luat câine a slăbit 2-3 kilograme doar pentru că scotea câinele la plimbare.

        E și asta o treabă numai că pe lângă beneficii și satisfacția de a crește un animal vine și o responsabilitate destul de mare plus ceva restricții.

  2. Exact cum a zis Stefan, depinde de ambitia ta. Eu nu folosesc, dar prefer sa pun piciorul ori de cate ori am ocazia. Pot sa ma duc la gara cu masina, prefer sa ma duc 2km pe jos, pot sa ma duc la magazin cu masina prefer sa pun un rucsac in spate si sa car 7-8kg si cu ocazia asta ma misc un pic.

  3. Nu am folosit aplicații de genul până acum, dar îmi place cum arată asta. De obicei merg la sală, dar cum bine ai zis și tu, pe vremea asta nu prea îți vine.

  4. Da sunt eficiente. Am folosit și chiar dacă nu slăbești foarte mult te mențin în formă. Am folosit aplicația „În formă în 30 de zile”.

    Mai ales că acum vremea nu permite plimbările cu bicicleta, sau e mai greu cu alergările, acest gen de mișcare indoor e super-bun!

  5. In primul rand trebuie voința… aplicațiile prezintă doar exerciții.
    Daca îți planifici sa faci asemenea exerciții pe perioada lunga de vor vedea rezultatele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.