Și dacă am avea un selecționer străin, ce?

Sincer să fiu nu reușesc să înțeleg mentalitatea unor români care refuză sub orice formă ideea de a fi condus de un străin. Am văzut asta atunci când Klaus Iohannis, mulți votanți văzând inadmisibilă ideea că am putea avea un președinte neamț, nu că Germania ar fi o țară vai de mama ei sau că nemții ar avea un caracter la fel de urât precum îl au o parte din cetățenii noștri. Și spun asta cu tristețe.

Acum s-a ridicat problema aducerii unui selecționer străin, după ce ne-am făcut de cacao la Euro, și deja aud tot mai multe declarații de la tentative de jucători care resping ideea aducerii unui selecționer străin.

Păi ce ar fi așa rău? Faptul că poate s-ar mai schimba ceva, iar jucătorii nu ar mai fi aduși numai de la echipele preferate? Oare ar fi nașpa să avem și noi o tactică mai ok, care să aibă și treabă cu fotbalul?

Sau continuăm se ne învârtim în jurul cozii, aducând mereu aceiași antrenori care stau un an sau doi pe la o echipă apoi sunt dați afară. Acei antrenori care practic nu au mari realizări, cel mult un titlu sau o cupă a ligii.

Eu cred că dacă ar veni un selecționer străin, poate poate am vedea ceva schimbări la națională, cu toate că până la urmă prea multe nu poate face, că jucătorii tot ăia-s. Dar poate o fi mai inspirat, mai cu gândire.

Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.