Se mai întâmplă un lucru bun: gata cu copiile legalizate, cazierul și copia după buletin

Am mai zis aici pe blog că încerc să promovez lucrurile faine de la noi, pentru că de cele rele se vorbește destul. Un articol de bine este și acesta.

Astăzi, premierul Dacian Cioloș a anunțat faptul că nu vom mai trebui să scoatem singuri cazierul precum eram nevoiți de fiecare dată când ni se cerea, iar acum insituțiile sunt obligate să le obțină singure. Fără să mai pună cetățenii pe drumuri, ceea ce e foarte fain. Părerea mea.

De asemenea, acum o copie după buletin va putea fi trimisă și pe mail, ceea ce poate fi un început bun, pentru că  odată trimisă o copie, să fie salvată într-o bază de date, astfel încât să nu vii cu copia respectivă mereu.

Nasol era și atunci când trebuia să faci o copie legalizată pentru un anumit document, pentru că trebuia să cauți un notar unde poate că era coadă, mai trebuia să scoți niște bani din portofel șamd. Acum însă nu se mai cer nici copii legalizate.

Astfel, sunt câțiva pași făcuți în lupta contra birocrației, care e al naibii de urâtă.

Premierul ar mai fi declarat că dorește și să diversifice modurile de plată pentru impozit, ceea ce este iarăși un pas cu dreptul.

Știrea pe larg: aici.

birocratie

Poză de la: jworldtimes.com

Distribuie articolul:

4 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.