Sameday livrează tare stângaci uneori
Povesteam în articolul despre comanda anulată de eMAG că am fost nevoit să grăbesc achiziționarea unei brățări metalice pentru ceasul de la Huawei. Chiar dacă brățara din piele arată foarte bine și e, în foarte mare măsură, confortabilă, cele metalice au și ele farmecul lor.
De exemplu, nu transpiri din cauza lor iar asta contează. Prin urmare, am dat comanda și în mod normal ieri ar fi trebuit să ajungă. Numai că Sameday nu a fost de acord cu dorința mea, așa că al meu colet a ajuns – din nu știu ce motive – la Iași.
Dau mesaj la eMAG și zic că se rezolvă. Ei bine, zic că sigur va veni coletul meu din Iași către Suceava, un drum de câteva ore, iar azi se va face livrarea. Numai că verific azi AWB-ul și aflu că s-a întors brățara la Ilfov.
Cel mai probabil coletul va ajunge mâine de acum. Culmea e că vorbim despre o așteptare destul de lungă, în contextul în care livrarea trebuia realizată a doua zi, pentru un colet care e posibil să fie returnat. Asta deoarece nu știu dacă brățara va fi compatibilă cu ceasul, deși la specificații pare ok.
De altfel, din câte știu, cam așa livrează Sameday. De exemplu, dacă vreau să livrez un colet cu Sameday de la Suceava la Bacău sau la Botoșani, el va merge mai întâi la Ilfov iar mai apoi va pleca spre destinație. Ei știu cât de eficient o fi, probabil că așa și-au creat anumite rute pe care le respectă cu strictețe.
Totuși, din punct de vedere al timpului de livrare, acest lucru e problematic și duce la întârzieri și frustrare, mai ales în cazul celor ca mine care așteaptă cu entuziasm chiar și un pix comandat de pe net.
Actualizare: într-un final, a ajuns și coletul. Mai greu, fără nici un scuze sau ceva de genul acesta.
Știu cum e… comandat un aspirator din acela șmecher care-ți face curat când ești nu ești acasă și nu mai ajungea deși estimarea era de azi pe mâine.
Când m-am uitat la AWB mi-am pus mâinile în cap… plecase de undeva din Giurgiu nu știu ce zonă liberă (depozit presupun), a ajuns în București, de-acolo a fost încărcat (din greșeală mi s-a spus mai târziu) spre Iași, ca acolo să se prindă că trebuie să ajungă la Brașov.
Au o pasiune în a plimba coletele, probabil.
În zona mea nu sunt probleme cu ei, s-au mișcat rapid.
Și la mine sunt ok în 90% din cazuri.
Nu stiu, dar in Ploiesti, pe zona mea, e un batranel super tare. Robotel el, dar super muncitor. Cu aplicatia bagata primesc notificare: „mai sunt 10 colete de livrat si venim spre tine”.
Nu am primit astfel de notificare. 😔
Ieri am primit colet si chiar voiam sa scriu articol. Mi s-a parut f tare treaba.
Interesant. Utila treaba. Eu tot sper la un awb tracking live.
Ăștia arată țara la un colet. Cargus avea acum mulți ani un slogan cu turul României , dar se pare ca Sameday chiar practica :))
Cel mai bun comentariu! :))
Și eu am comandat niște huse de pe eMAG Marketplace, vânzătorul din orașul Suceava. Traseul parcurs de colet: Suceava – Ilfov – Suceava – Siret.