S-a mai bifat un record de alergare: 17 km

Prima alergare am făcut-o pentru a afla dacă pot, așa că s-au bifat 5 km, dar efortul a fost destul de mare. Apoi am încercat să ies cât mai des și să măresc treptat distanța. Alergând tot mai mult, mi-am dat seama că nu e neapărat smart să alerg de capul meu. Am început ușor-ușor să adun echipament, iar mai apoi am făcut tot posibilul să fac upgrade și în ceea ce privește smartwatch-ul.

Am trecut la Garmin, mai precis modelul Forerunner 165 Music și, testând aplicația, am descoperit că există posibilitatea de a configura un plan de antrenament. Mi-am pus un obiectiv, anume să alerg o tură de 26 km la final de an, iar mai apoi mi-a fost configurat planul de antrenament.

Printre diferitele tipuri de alergare pe care mi le dă ceasul este și o alergare lungă. Mă rog, ar trebui să fie două pe săptămână, dar probabil că nu mă odihnesc suficient, așa că înțeleg cumva mecanismul. De altfel, îmi place destul de mult faptul că ține cont de date atunci când îmi oferă planul de antrenament.

Alergarea lungă o am miercurea și zău că o așteptam de ceva timp. A trecut destul timp de la ultima alergare lungă, în care s-a bifat distanța de 14 km, și chiar îmi era dor de un antrenament care să dureze mai mult de o oră. Era în programul de antrenament alergarea de o oră și 38 de minute, la puls de zona 2, așa că o așteptam ca pe Moș Crăciun.

Totuși, cum somnul a fost puțin, iar antrenamentele ușoare nu au fost mereu ușoare, al meu Garmin s-a gândit să îmi facă o surpriză, înlocuind alergarea lungă cu o alergare ușoară. M-am supărat și nu am mai ieșit miercuri la alergat, dar i-am pregătit o surpriză pentru joi.

Mă odihnisem destul de bine și, chiar dacă ratasem micul dejun, am zis că joi seara vreau un nou record personal. Pornisem de acasă cu gândul de a bifa distanța de 17 km și cu un traseu în minte, necalculat. Ajungând la kilometrul 10, mi-am dat seama că nu sunt nici măcar la jumătatea drumului, așa că erau circumstanțele unui semimaraton.

Mergea totul perfect: picioarele duceau, suflu și energie aveam, doar stomacul s-a gândit să protesteze. Sigur, am fost și eu puțin haplea, pentru că am mâncat exact înainte să ies la alergat. Cea mai proastă decizie, așa că de pe la km 6 am alergat cu crampe pe care le-am dus până la km 17. Devenise prea dureros, așa că am zis că nu are rost. Culmea, kilometrul 17 s-a făcut fix într-o stație de autobuz, cu 30 de secunde înainte să vină autobuzul care m-a dus aproape de casă.

Mi-am călcat pe orgoliu, deoarece chiar aș fi vrut să alerg până acasă, acoperind astfel distanța de 21 km, dar pur și simplu nu a fost să fie de data asta. Totuși, m-am bucurat de antrenament. A fost record, obiectiv îndeplinit și totodată am văzut că pot alerga un semimaraton. Păcat că singura competiție mai apropiată e în Republica Moldova, săptămâna viitoare. Mă mănâncă rău tălpile să merg, dar portofelul zice să stau cuminte și probabil că îl voi asculta. Ori cel puțin voi încerca să fac asta.

Sunt foarte mulțumit de modul în care se îmbunătățește capacitatea mea de alergare și sunt convins că pe la 80 kg va fi tare mișto. Mai rămâne doar să ajung acolo, poate de Mărțișor.