Recenzie Access Point iUAP-AC-LITE de la IP-COM

Ce face acest aparat, oare? Asta m-am întrebat și eu în momentul în care l-am descoperit, recunosc. Probabil că vă întrebați și voi asta, cei care sunteți cel puțin la același nivel cu mine în ceea ce privește cunoștințele în domeniul tehnologiei.

Nimeni nu s-a născut învățat, așa că hai să descoperim împreună ce face acest Acces Point iUAP-AC-LITE de la IP-COM într-un articol ce se dorește o recenzie, dar care va fi mai degrabă o prezentare de produs.

Ce este acest acces point și cum poate fi el folosit?

Arată ca o navă spațială, dar este un simplu punct de acces gigabit dual-band care se montează pe tavan. De aici și designul foarte interesant.

Când și de ce să folosești un astfel de dispozitiv? Din câte am descoperit eu, utilizarea unui astfel de aparat este recomandată atunci când îți dorești să îmbunătățești aria de acoperire Wireless, oferind internet pe o suprafață mai mare.

Astfel, dacă ai o locuință de mari dimensiuni ori dacă nu ai internet suficient de bun pe terasă, ori în cine știe ce loc de prin curte, un aparat precum acest Acces Point iUAP-AC-LITE de la IP-COM poate fi o soluție foarte bună.

Din specificațiile aparatului, înțelegem că rata de date simultană poate ajunge până la 1167 Mbps, ceea ce nu este deloc puțin.

Încântă prin designul său modern care facilitează instalarea și ajută, totodată, la distribuirea rețelelor wireless în clădiri precum întreprinderile, hotelurile sau alte spații de mari dimensiuni.

Specificații tehnice

După cum probabil vă așteptați, există două benzi, anume 2.4 GHz, care duce până la 300 Mbps și 5 GHz, ale căror performanțe pot urca până la 867 Mbps. Raza sa poate fi de până la 150 de metri, asta în condiții ideale, desigur.

Există compatibilitate cu standardul IEEE 802.11ac Wave 2 dar și tehnologia MU-MIMO, ceea ce oferă posibilitatea de a exista mai mulți clienți wireless în același timp.

Acoperirea wireless este destul de generoasă, iar asta mai ales datorită antenelor omnidirecționale incorporate. Sunt două antene de 4dBi.

Există mai multe tehnologii și măsuri de securitate, care ar trebui să ofere un mediu sigur de funcționare. Probabil că și reușesc.

În ceea ce privește administrarea întregii rețele, dacă o pot numi așa, aceasta se face cu ajutorul software-ului ProFi, care oferă o interfață foarte intuitivă, mai ales pentru cei obișnuiți deja cu aceste treburi. Eu unul m-am simțit puțin copleșit, recunosc.

Deduc că există și posibilitatea de a realiza conexiunea la servicii de cloud, pentru a putea accesa rețeaua de la distanță.

Concluzii?

Complicat, e drept, dar ar putea fi ce trebuie. Este important să conștientizezi care sunt nevoile pe care le întâmpini, să consulți specificațiile iar dacă acestea corespund, atunci poți face alegerea fără a sta prea mult pe gânduri. Cel mai probabil nu te va dezamăgi.

Spor în toate!

Distribuie articolul:

2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.