Produse minune pentru slăbit?

Nu prea am crezut niciodată reclamele de genul te ajut să slăbești 5 kg pe săptămână, mai ales dacă pentru a scăpa de kilograme trebuie să folosești cine știe ce produs minune.

Dacă vei căuta „produse pentru slăbit” pe Google, atunci vei primi o mulțime de rezultate. De la arzătoare de grăsimi, la creatină monohidrată sau sinefrină. Mai găsești, de asemenea, maiouri pentru slăbit, sau chiar seturi de produse pentru slăbit.

Nu mi-a plăcut niciodată ideea de a folosi astfel de produse, însă succesul lor este ușor de înțeles. Ele vând ideea că poți slăbi peste noapte, iar oamenii asta caută. Nimeni nu își dorește să-și schimbe stilul de viață pentru o perioadă de un an, dacă nu pentru totdeauna. Asta deoarece ar trebui să iasă din zona de confort, iar acest lucru nu e ușor de făcut.

În cazul meu, am zis vreau să slăbesc atunci când am observat la un prieten că a reușit să dea niște kilograme bune jos. Pentru început, l-am întrebat cum a făcut, sperând că nu e vorba de produse minune. Spunea el ceva despre suplimente alimentare, dar eu nu am vrut să iau nici măcar atât.

Nu ai nevoie de produse minune pentru slăbit. Acestea pot face mai mult rău decât bine. Sunt doar o iluzie și cam atât. În plus, în cazul unui eșec, sunt sigur că dezamăgirea va fi mare, așa că va apărea frustrarea și mai ales premisa că nu se poate. În acest fel, este foarte probabil să aduni mai multe kilograme, un cerc vicios de pe urma căruia vei avea doar de pierdut.

Tot ce trebuie să faci este să reduci numărul de calorii, să iei mese regulat, să consumi multă apă, să dormi bine și să faci mișcare. În acest fel, kilogramele vor fi reduse de la o săptămâna la alta, vă spun din experiență.

Ați folosit vreun produs minune pentru slăbit care și-a făcut treaba?

Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.