PRO TV ne spune că e mai fain să vezi Singur Acasă la TV

Abia azi a ajuns la mine postarea de pe Facebook a celor de la PRO TV, care încearcă să îi determine pe fanii seriei Singur Acasă să aleagă în continuare să vadă filmul deja celebru la TV, pe canalul lor și nu pe Disney Plus, platformă lansată în decursul acestui an.

Este prima iarnă în care platforma celor de la Disney poate fi accesată și la noi iar în oferta lor de filme regăsim și seria Singur Acasă. Sunt aici toate filmele, inclusiv o variantă mai nouă, anume Singur Acasă Dulce Casă.

Așa că apare întrebarea: cum vor prefera românii să se uite la acest film devenit deja tradiție în România? Folosind platforma Disney Plus sau la TV? Apropo, Singur Acasă a revenit la PRO TV, după ce anul trecut filmul a fost difuzat de Antena 1.

Eu unul nu înțeleg de ce ar prefera unii să se uite la TV, mai ales din cauza reclamelor. Cu toate acestea, sunt realist și știu că nu sunt chiar atât de mulți abonați la Disney Plus. Prin urmare, sunt sigur că vor avea o audiență bună cei de la PRO TV și anul acesta, când vor difuza filmul Singur Acasă.

Voi unde veți vedea filmul, pe PRO TV sau pe Disney Plus?

Distribuie articolul:

2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.