Priza inteligentă Tenda SP6 – folosiți un astfel de gadget?
A trecut ceva timp de când am descoperit electronicele smart. Mă refer acum la altele în afară de telefon, ceas sau alte aparate avansate. Am început cu o boxă smart Xiaomi și am continuat cu becurile inteligente de la Ledvance iar la început entuziasmul era foarte mare. Aș fi testat orice era smart și putea fi integrat într-un astfel de ecosistem.
În continuare cred că poți face o treabă tare mișto cu aceste electronice inteligente. Dar pentru ca treaba să fie cu adevărat ai nevoie de bani. Iar eu nu am. Mă uit însă la alții ce sisteme smart își fac pe acasă și nu pot decât să visez că într-o bună zi voi face și voi scrie eu despre ele.
Până atunci, mă rezum la lucruri mai micuțe, dar de asemenea inteligente. Priza inteligentă de la Tenda este un astfel de gadget. Iar despre ea îmi propun să vorbesc puțin în rândurile următoare. Astfel, dacă ai nevoie de o priză smart, acest articol te-ar putea ajuta să te decizi dacă priza inteligentă Tenda SP6 este alegerea potrivită pentru tine, sau nu.
Tenda SP6 – un fel de recenzie care ți-ar putea fi de ajutor și ție
Înainte de toate, să ne gândim de ce ți-ai putea dori folosirea unei prize inteligente? Este, oare, necesară prezența unui astfel de gadget în casă. Se poate dovedi a fi util? Cum ar putea fi utilizată o priză inteligentă?
Ei bine, dacă ai puțină imaginație, vei afla că poate fi folosită în foarte multe moduri. Iată doar câteva exemple:
- vin sărbătorile de iarnă și vrei să lași instalația din pom sau de pe casă aprinsă doar câteva ore pe noapte. Ori poate că vrei să o aprinzi când se lasă întunericul și să o închizi spre dimineață, ceea ce nu ar fi tocmai smart acum când curentul e atât de scump. Oricum ai vrea să folosești instalațiile de iarnă, o priză smart te poate ajuta;
- vrei să controlezi anumite electronice de la distanță. Poate că ești în vacanță și vrei să aprinzi o lampă noaptea, încât hoții să creadă că citești, deci ești acasă. Ei bine, poți face asta cu o priză smart;
- poți, de asemenea, controla anumite electronice direct din pat. Fie că vrei să pornești un ventilator să faci puțină răcoare, ori cine știe ce aparat electrocasnic mic din bucătărie. Asta poate fi o funcție interesantă.
Iar exemplele pot continua la nesfârșit. Cert e că dacă nu-ți lipsește imaginația, sigur vei găsi multe metode de a folosi o priză inteligentă.
Acum… să revenim la oile noastre sau, mă rog, la priza Tenda SP6, pe care am avut ocazia să o testez de curând.
Cum se instalează priza Tenda Beli
E simplu. Găsești informațiile și pe cutie:
- Instalezi Tenda Beli;
- Îți faci cont;
- Confirmi contul folosind link-ul primit prin email;
- Add a device;
- Alegi categoria dispozitivului. În cazul nostru, este smart plug;
- Alegi modelul. SP3,SP6 este la noi. Este o opțiune pentru ambele modele. Noi avem SP6;
- Conectează priza smart, la una mai prostuță. Ar trebui să ai un bec portocaliu care clipește;
- Go to connect și te conectezi la rețeaua Tenda_Smart Plug_DE0C;
- Te conectezi la rețeaua Wi-Fi;
- Fă botezul prizei. Dă-i un nume, adică;
- Alege o iconiță. Sunt multe modele sugestive, în funcție de modalitatea de folosire;
- Apoi începe distracția, rămâne la atitudinea ta cum o folosești. Cert e că există o mulțime de funcții și setări interesante, drept urmare le-ai putea încerca.
Este compatibilă cu Alexa și Google Assistant. Eu am introdus-o în Home, să o pot controla mai ușor, folosind boxa și comenzile vocale. Abia aștept să îi zic lu Gogu` să aprindă instalația!!!
Design?
Ce poți spune despre o priză? Este albă, are un aspect standard, dacă îl pot numi așa. Totuși, apreciez plasticul dur care nu se simte ca un material ieftin. Îmi plac materialele ce se simt durabile, iar plasticul folosit pentru această priză chiar așa se simte. Drept urmare, bravo Tenda!
Merită să cumperi priza inteligentă Tenda Beli SP6?
Dacă vrei să faci economii la curent, da. Ori dacă îți plac lucrurile smart, de asemenea. Totodată, îți oferă un control mai facil asupra unor lucruri de prin casă, precum instalația de pom, iar dacă tot urmează perioada sărbătorilor de iarnă, ar putea fi o idee bună să o cumperi și tu.
O găsești pe eMAG la 127 de lei, la ora scrierii articolului. Dar sunt sigur că poți profita de reducerile ocazionale, pentru a obține un preț mai bun. Drept urmare, este o investiție ok, mai ales dacă ești de părere că o vei folosi funcțiile smart ale acestei prize inteligente.
Folosiți prize smart sau alte gadgeturi inteligente prin casă? Dacă da… care-s acelea?
Ce ma intereseaza pe mine, deoarece eu am TAPO, asta arata consumul si are optiunea de a configura scene, gen sa o poti seta la ora x sa se opreasca si y sa porneasca?
Testez și revin cu update. Mersi pentru idei!
Am revenit! 😀 Consumul nu ni-l arată, ori nu am găsit eu. Dar cel mai probabil că nu există o astfel de contorizare. În schimb, poți configura scene, fiind mai multe scenarii la setări.