Plata cu cardul la țară? Din ce în ce mai bine
Fac parte din categoria celor care preferă să plătească cu cardul bancar ori de câte ori se poate. Așa se face că în pandemie mi-a fost destul de aiurea în cele 2-3 luni petrecute la țară, pentru că toți banii erau pe card, cel mai apropiat bancomat era la vreo 30 km iar cashul lipsea cu desăvârșire.
Plăteam facturile alor mei cu cardul ca să fac rost de cash.
De asemenea, la Suceava nu prea țin cash deloc în portofel, deoarece pot plăti cam peste tot cu cardul, așa că rar am nevoie de el. Iar când pornesc către țară, mereu îmi era ciudă că trebuia să opresc la un bancomat pentru a scoate bani, mai ales că majoritatea erau situate în zone aglomerate, iar eu voiam să ajung cât mai rapid la destinație.
Treburile s-au îmbunătățit mult în ultima vreme, însă. În prezent există cel puțin trei locații unde se poate plăti cu cardul: două magazine și crâșma. Iar la depozitul cu materiale de construcții pot plăti prin transfer bancar, ceea ce din nou este o opțiune avantajoasă pentru mine.
S-au mai făcut și drumurile, așa că până în cel mai mic oraș fac aproximativ 20 de minute, acolo unde găsim market, atm, farmacii, materiale de construcții șamd. Lucrurile se îndreaptă către bine, se pare.
La voi cum e? Mai sunt oameni care își petrec viața la țară, pe aici? 😀
Singurul loc în care am nevoie de cash la țară e la pâine… acolo pur și simplu nu există POS… am întrebat de ce și mi-a spus ceva legat de vapori de apă care nu se împacă cu tehnologia 🙂
La crâșmă barmanul are POS-ul direct pe telefon, pe ceva aplicație de la bancă. Destul de faină treaba.
tara mea e la 20 de km de Focsani spre Galati/Braila, o localitate nu foarte mare insa am pos si la bar unde merg la cafea si la farmacii, market etc, cam peste tot cred