PCGarage m-a dezamăgit
V-am povestit acuma câteva zile experiența mea cu plata online pentru o comandă de pe PCGarage. Eh, de atunci mi-au ajuns și căștile însă mai degrabă nu ar mai fi ajuns deoarece cred că aș fi fost mai fericit.
Am ridicat coletul pe la 15.30 chiar când am ieșit din bloc să merg la facultate. Dacă tot am de mers vreo 25 de minute până acolo, am zis să ascult ceva muzică pe drum. Le-am despachetat pe o bancă, și am pus mufa în telefon și am dat play la nu mai știu ce melodie. La primul semafor am scos telefonul din buzunar să schimb melodia și când mă uit mai bine la mufă, cablul – de fapt nu chiar cablul în sine ci furtunașul ăla negru care protejează firele în sine – deja era desprins. Până la facultate s-a desprins și mai bine atât de la mufă, cât și de la butonul pentru volum.
Am ajuns seara acasă și am zis să văd cum se aud pe laptop și, dacă se auzeau, poate că reușeam cu niște scoci să rezolv mica mare problemă. Când le-am pus în laptop, surpriză: abia de se auzeau chiar dacă pe telefon aveau un sunet destul de bun.
Am zis că poate se vor simți prost pentru că au trimis un astfel de produs și astfel i-am contactat imediat ce am ajuns de la facultate. Am făcut cerere de returnare a produsului însă am avut neplăcuta surpriză de a observa faptul că pentru a le trimite înapoi trebuie să plătesc eu transportul, aproximativ 20 de lei. Și nu voi face asta. Nu voi da 20 de lei doar că să îmi trimită ei înapoi 40. Oricum aș face eu sunt cel care iese în pierdere și din frustrare nu le voi trimite înapoi.
Le voi găsi un rol sau văd eu ce voi face însă cu siguranță nu voi mai face vreo comandă pe PCGarage indiferent de ofertele pe care le vor face. Nu mi se pare deloc normal să plătesc pentru o greșeală ce le aparține și de aceea nici nu le voi trimite înapoi.
Momentan nu am baterii la aparatul foto însă mâine voi adăuga și imagini cu căștile trimise, pentru a dovedi astfel că această frustrare este argumentată.
Sursă imagine: Wikipedia
Calul dus la apa se ingroapa in miriste.