Partea aiurea a suspendării Simonei Halep
Mai e cineva care să nu fi aflat decizia aproape finală pe care ITIA a luat-o în cazul Simonei Halep, care este acuzată de dopaj? 4 ani de suspendare, ceea ce va însemna, foarte probabil, finalul carierei unui sportiv care ne-a amintit că mai trebuie să ne uităm și la alte sporturi, așa cum este tenisul.
Am urmărit multe dintre meciurile ei, cu un entuziasm imens și totodată datorită ei am descoperit acest sport grozav pe care l-a practicat la cel mai înalt nivel. Astfel, decizia recent anunțată este aiurea din o mulțime de puncte de vedere.
- O pată pentru întreaga carieră. Nimeni nu mai vorbește acum despre numeroasele trofee câștigate, ci doar despre dopaj. Mi se pare aiurea ca toate reușitele ei să rămână în umbră doar din cauza acestui scandal. O fi drept? Eu zic că nu.
- Un mod urât de a-și încheia cariera. Nu există mod mai urât de a pune paleta în cui – se folosește oare expresia asta în tenis? – decât o suspendare. E nedrept și frustrant totodată.
- Numeroase semne de întrebare. Care o fi realitatea? Va fi descoperită vreodată, oare? Sau dacă se știe, va fi făcută publică? Incertitudinea e aiurea și ea, la rândul ei. Apoi, a fost prima oară dopată? Mă gândesc că de-a lungul timpului a fost supusă la multe teste antidoping, așa că succesele sale nu ar putea fi negate de o presupusă încălcare a regulilor. Și totuși, rămâne loc de discuții, ceea ce, din nou, e aiurea.
Și totuși, Mara Gae (la doar 17 ani) a câștigat, alături de rusoaica Anastassia Gureva, finala la dublu junioare de la US Open. Există speranță că ne vom putea bucura iar de tenis practicat cu excepție de către sportivi români.
Imi pare foarte rau de Simona. Este cunoscuta peste tot si asociata de multi straini cu Romania. Pacat …
Da, poate că va fi bine, cumva, totuși.