Opțiuni preactivate, sau cum își bate telekom IAR joc de clienți

Telekom a găsit se pare un alt mod de a-și enerva și fura clienții, iar acum dacă îți iei o cartelă cu număr și o încarci, se va activa automat o opțiune de toți banii.

Adică dacă tu încarci cu 10 euro, să poți plăti o ofertă timp de două luni, vor găsi ei o opțiune de 10 euro și-ți va băga pe gât niște beneficii de care tu nu ai nevoie.

Așa am pățit eu azi. Am sunat la ei și mi-au zis să dau mesaj cu textul CREDIT la numărul de telefon 123. Dau și nu se întâmplă nimic. Sun iar și îmi zice că s-au cheltuit câteva unități de internet, deci nici măcar 1 MB, pentru că era activat internetul mobil.

Și uite așa am cheltuit tot creditul reîncărcat cu toate că nu aveam de gând să o fac.

A nu știu câta oară, Telekom dă dovadă de o mârlănie mai rar întâlnită, și pentru a nu știu câta oară regret că momentan încă nu pot apela la serviciile altei companii, deoarece nu sunt prea multe oferte în zonă. Cert e că atunci când vor apărea și alții, îmi voi băga picioarele în ele servicii.

Deci dacă vă luați o cartelă nouă Telekom, dezactivați tot ce puteți dezactiva, chiar și ringtonul, pentru că Telekom vă bagă automat o rețea pe gât și are grijă să-ți ia 1 secundă acolo, 1 mb sau nu mai știu eu ce.

Poza e de la Cătălin, care și el e nemulțumit de Telekom.

telekom-shit

Distribuie articolul:

4 comentarii

  1. Păi și chiar nu ai alte opțiuni în zona? Adică un Vodafone, Orange, RDS ceva? Eu după cum ai citit probabil în articolul meu aveam ceva reseller de hosting pe care plăteam 10 euro/lună fără să beneficiez cu adevărat de ceea ce plăteam. Însă am avut și abonament, etc.. 2 cuvinte.. NIȘTE JEGOȘI !

    • Dacă la cartelă aș putea folosi aproape orice rețea, chiar dacă nu e semnal peste tot, iar la TV aș putea să îmi pun Digi, Focus SAT, la internet e problema, că nu mai există alte oferte, doar internet mobil, ceea ce e nasol.

  2. Stai sa vezi ca asa am patit-o eu acum 1-2 ani cu o cartela de net. Am dat pe ea 5 euro si avea ceva preactivat de 500 MB, iar vanzatoarea de la o reprezentanta Telekom mi-a zis ca pot suna la relatii clienti si in loc de optiunea preactivata sa cer creditul de 5 euro, iar apoi sa-mi activez eu ce optiune vreau. Am sunat si am discutat cu 4 operatori, dintre care una chiar a ridicat tonul la mine si la un moment dat mi-a inchis telefonul. Abia a 4-a oara doamna respectiva a inteles ca am luat teapa si ca daca vreau macar 1GB de net asa cum dau alte companii cand cumperi o cartela de net, mai trebuie sa mai dau din buzunar inca 5 euro minim ca sa-mi activez o extraoptiune.

Dă-i un răspuns lui Adrian BolocanAnulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.