O treabă bună de la Gmail: gestionarea abonamentelor

Nu știu când a fost introdusă această funcție, dar eu am observat-o de curând. Mai precis, GMAIL oferă acum posibilitatea de a te dezabona de la anumite newslettere direct de pe platformă.

Funcția aceasta o găsim în meniul din stânga, fiind poziționată o idee mai jos de folderul spam:

În dreapta, apare lista cu toate newsletterele la care ești abonat, iar în dreptul fiecăruia ai butonul pentru dezabonare:

Foarte utilă treaba, deoarece nu mai trebui să deschizi emailul și să cauți butonul pentru dezabonare, situat de regulă în partea de jos a emailului, nu foarte vizibil. Vreau de ceva timp să fac puțină curățenie pe acolo, pentru că primesc mai multe mesaje decât mi-aș dori, iar această funcție a venit la fix.

Poate că e lansată de mult timp, ori poate că a apărut de curând… nici nu știu, dar dacă nici voi nu știați de ea, sper că vă ajută informația.

De altfel… și voi vă abonați la newslettere cu speranța că vă vor fi utile, pentru ca mai apoi să vă încurce?

Autor: Adrian Bolocan

M-am apucat de scris pe internet în 2013, iar o coincidență frumoasă face ca primul articol pe blog să fie scris într-o zi când Limba Română își sărbătorea ziua, anume pe 31 august. De-a lungul timpului am scris despre toate și continui să fac la fel. Încerc să ofer conținut util cititorilor, voi să îmi spuneți dacă reușesc. Sunt pasionat de citit, de tradiție, de fotografie și de cine știe ce mai visez la noapte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *