O aplicație care te ajută să-ți acordezi chitara

Am o chitară clasică pe care nu am mai folosit-o de ceva timp. Inițial avea corzi de nylon însă le-am schimbat cu corzi de acustică iar de curând i-am pus înapoi corzi de nylon pentru că cele metalice erau criminale, abia de le apăsam. Astfel în weekendul acesta, fiind încurajat de vremea frumoasă de afară, am zis să o acordez și să mai încerc să învăț ceva.

Până acum foloseam un mic dispozitiv care mă ajuta să o acordez însă pe acela l-am pierdut așa că am căutat o aplicație care să mă ajute să acordez chitara. Am căutat puțin pe Google Play și am ales o aplicație care mi s-a părut mie mai interesantă: Guitar Tuner Free.

Mi-a plăcut această aplicație pentru că este foarte ușor de folosit și, pe lângă faptul că poate fi utilizată pentru acordarea chitării, dispune de tot felul e joculețe care te învață notele și îți antrenează degetele pentru a le apăsa mai ușor și mai rapid.

M-am jucat azi ceva timp cu ea astfel încât cred că e prima oară când scrisul pe blog a devenit puțin incomod, dar nu-i nimic.. mă călesc. Sper ca în următoarea perioadă să mă motivez tot mai mult să o folosesc și să învăț în sfârșit să cânt, decent, două trei.. patru, cinci, șase cântece de munte.

Mai jos am pus câteva poze cu aplicația:

Distribuie articolul:

7 comentarii

  1. Prefer sa folosesc gStrings. Si cat despre cantece, atata timp cat stii trei-patru acorduri, poti canta mai multe decat iti poti imagina :))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.