Niciodată nu poți împăca lupul, capra și cu varza

Mereu am fost tipul de om care și-a dorit ca toate lucrurile să fie bine. Am încercat mereu să împac pe toată lumea și chiar dacă deseori eu am ieșit prost, am continuat să fac asta foarte mult timp. Totuși de fiecare dată finalul era tot mai puțin favorabil pentru mine, de aceea am și încetat să tot încerc.

Este bine să fii optimist și să îți dorești ca lucrurile să meargă bine însă consider că atunci când deja devii mult prea optimist, devii de fapt orb și nu mai poți vedea realitatea așa cum este ea. Probabil că pentru perioadă am fost și eu mult prea optimist, dorindu-mi prea multe lucruri care nu puteau fi posibile vreodată.

Oricât de mult ți-ai dori, nu vei reuși niciodată să împaci lupul, capra și varza deoarece mereu va exista o parte căreia să nu îi convină câte ceva și astfel lucrurile o iar razna din nou. Chiar dacă vei încerca să împaci capra, va fi lupul nemulțumit, apoi varza și apoi iarăși capra iar lucrurile vor decurge așa la infinit până când vei lăsa totul baltă. Ceea ce am făcut și eu.

Astfel atunci când te afli într-o situație asemănătoare multumește-te cu cei ai deoarece dacă vei încerca să faci ca toate lucrurile să fie bine, mai rău vei face și chiar vei reuși să le strici de tot.

capra-varza-lupul

Sursă imagine: trombon.ro

Distribuie articolul:

4 comentarii

  1. Eu nu sunt o persoană drăguţă sau amabilă. Nu încerc să fiu. Liniştea interioară şi pacea sufletească vin din faptul că evit foarte mult oamenii. Vreau să ajung acasă, să ma pun în fotoliu şi să ascult nişte muzică sau să savurez liniştea.
    Unii oameni sunt nefericiţi pentru că încearcă să fie pe placul tuturor. Colegilor de serviciu, prietenilor, rudelor…lucru care e extrem de obositor. Primul om pe care trebuie să îl faci fericit eşti tu. Şi apoi restul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.