Netflix ieftinește pachetul basic în România
Dacă tot a sărit lumea în capul celor de la Netflix, în urma știrilor despre cum vor ei să oprească partajarea conturilor, iată că vine și o veste mai bună din partea lor.
Mai precis, Netflix a decis să ieftinească pachetul basic în România. Până nu demult, acesta valora 8€ iar începând de ieri, 13 februarie, acesta costă doar 5€.
Totuși, trebuie să subliniez că este vorba despre cel mai ieftin pachet, așa că și condițiile de vizualizare sunt limitate. Mai precis, rezoluția maximă este HD iar contul poate fi folosit pe maxim un dispozitiv.
Încă nu apar reclamele, ceea ce e bine dar ne putem aștepta ca într-o bună zi să ne trezim cu ele.
Prețul celorlalte pachete rămâne la fel, anume 10€ și 12€.
Nu cred că rezoluția HD mai este suficientă pentru a vedea un film în condiții cât mai bune, dar sigur sunt persoane care nu văd o problemă în asta și se vor bucura de prețul redus.
Ați alege pachetul mai ieftin și cu rezoluție nu foarte grozavă doar pentru că este… mai ieftin?
Pachetul mai ieftin ar putea fi privit și ca pe o scuză pentru momentul când vor interzice, în final, partajarea conturilor. Vor zice ceva de genul… păi aveți Netflix la 5€, ce mai vreți?
1. Abonamentul „Basic” suporta vizionarea doar de pe un singur device, nu doua.
2. Abonamentul cu reclame se va numi „Basic with ads” si va fi un abonament separat.
Cred că au modificat și numărul de dispozitive, mersi pentru atenționare. Cât va costa, oare, abonamentul cu reclame la noi?
Probabil ca vor face ajustari de preturi (la abonamentele fara reclame) atunci cand vor lansa respectivul abonament. Astfel incat sa nu coste mai putin de 4.99 EUR. Vom vedea.
E și ăsta un scenariu. Ar fi culmea să scumpească, totuși. Și-ar atrage mult hate.