Marketingul afiliat în 4 minute cu cei mai „jmek” afiliați de pe la noi
Văzusem de câteva zile că a dat Gabi share la videoclipul realizat de către cei de la Profitshare, sau mă rog… la articolul unde apare și video, doar că abia azi mi-am amintit să mă uit și eu. Și pentru că e scurt și la obiect, dar apar și mari personalități ale marketingului afiliat din România, am zis că e util și trebuie să îl dau și eu mai departe.
Îl ajut pe Marius Cucu să devină vedetă, de fapt. Poate dă el o bere. 😀
Cam ăsta e videoclipul. Foarte fain de altfel, deși pentru un începător ar putea fi destul de abstract. Totuși, afilierea se învață din mers, așa că dacă vrei să te apuci de asta… trebuie să îți prinzi urehile până când vezi primul comision. Primul meu comision a fost desigur la eMag, prin Profitshare, poate și de asta îmi place mai mult decât 2Performant.
Merci moldovene 😀
Recunoaște că e mai mișto că se plătesc mai repede comisioanele. 🙂
Eu nu ma pot adapta la 2p, ma enervez ca întâi trebuie să mă înscriu în program si nu pot genera repede link pentru teste.
În plus parca advertiserii din 2p nu convertesc.
E doar un sentiment ca nu poti coverti. Sunt advertiseri la fel de ok ca emag si acolo.
Da mișto.. Cuculeț o arde jmek 🙂
Ai din nou genesis? 🙂
Mă plictisisem de cea veche.