Mănuși de protecție anti-tăiere?
În perioada sezonului rece, când am făcut pauză de la bricolaj dată fiind vremea urâtă care a rărit vizitele la țară, am conștientizat tot mai mult importanța echipamentului de protecție, așa că am tot adăugat în coș ba o pereche de ochelari, ba o pereche de căști, ba o mască.
Mai sunt multe de adăugat, iar prioritate ar avea bocancii, că glezna piciorului stâng a avut adesea de suferit din cauza încălțămintei nepotrivite. Până atunci, cred ca va fi necesar să găsesc niște mănuși mai serioase, special pentru momentele când tai cu flexul.
Dintre toate sculele, flexul îmi displace cel mai mult. Cu toate acestea, mi-am găsit curajul să îl folosesc și îndrăznesc tot mai des să apelez la el, chiar dacă încă nu mă simt foarte confortabil cu el. Sigur, va fi mai ușor atunci când voi monta menghina pe un blat de lucru, dar mai întâi ar trebui să finalizez beciul și magazia care va fi deasupra ei.
Până atunci, mă gândesc să iau ceva măsuri de protecție pentru momentele când voi fi nevoit să folosesc flexul pentru a tăia fier. Am văzut că există mănuși cu protecție anti tăiere, însă nu am citit prea multe despre ele.
Cel mai probabil că sunt mai ok decât mănușile clasice, dar nu știu cât de mult te protejează în cazul flexului echipat cu disc pentru tăiat fier. Totuși, o secundă contează în astfel de momente, așa că nu ar strica nici măcar puțină protecție suplimentară.
Ar mai fi și mănușile de măcelărie, dar nu știu cât de confortabil sunt alea de folosit.
Folosiți ceva mănuși mai sigure atunci când lucrați cu astfel de scule?
Să adaugi și bocancii de protecție, dacă nu ai deja… nu vrei să-ți cadă peste picioare bucata de țeavă care nu se ține în menghină când tai cu flexul 🙂
Sunt pe listă. Ai vreo recomandare, oare?
Nu folosesc manusi deoarece este mult mai sigur fara manusi deoarece ai libertate maxima fara manusi , atunci cand imi pun manusi nu mai am asa libertate maxima de miscare
Mult mai sigur, depinde în ce context… Dacă lucrezi la prelucrarea lemnului, fie de foc fie de construcții, niște spini sau așchii nu sunt deloc îmbucurătoare. Dacă nu lucrezi nimic periculos, într-adevăr, pot fi dificile. Totuși, sunt și mănuși bune care nu te încurcă atât de mult.
Cum spuneam, depinde foarte mult contextul.