Mă întreb de ce la noi bloggingul încă nu e o nișă
Făceam astăzi o comparație a bloggingului de la noi față de cel de peste granițe. Diferențele sunt multe iar cea mai mare este mentalitatea bloggerilor. La noi de exemplul bloggingul încă nu este o nișă.
Copyblogger, Problogger și BloggingPro sunt doar câteva nume de bloguri a căror nișă este chiar bloggingul. Acestea adaugă conținut constant și de calitate iar toată lumea e fericită. La noi se spune deja că s-a vorbit prea mult despre blogging.
O fi oare asta o aroganță? În primul rând dacă nu ai 4-5 ani de blogging în spate și îți permiți să scrii despre blogging se vor găsi 2-3-4 bloggeri care să se uite urât și să întrebe ce știi tu? Poate că știu destul de multe, mai multe decât tine uneori, însă încă nu am pus totul în practică.
De ce să mai vorbim despre blogging atâta timp cât au mai scris și alții, nu? Ei bine eu cred că nu s-a vorbit destul și niciodată nu va exista acest destul deoarece – după cum vedeți – Social Media se schimbă de la o zi la alta, trenduri noi, strategii șamd. Totul e schimbător!
O altă problemă la noi este aceea că nu se prea investește. Mă întreb câți bloggeri își cumpără o temă care costă 60 de dolari? Sau câți își promovează – cu bani – conținutul? Câți aleg un pachet de hosting mai scump doar pentru ca blogul lor să se încarce mai repede? Ei bine uite de asta bloggingul nu e o nișă la noi: pentru că lumea nu cumpără produse în materie de blogging și atâta timp cât nu cumpără afilierea este inexistentă. Deși sunt destul de mulți bloggeri pricepuți, de exemplu Yamasha, care ar putea face o treabă excelentă în domeniu.
Mă întreb: va evolua oare și bloggingul acesta de la noi sau vor rămâne mereu 3-4-5 bloggeri care fac regulile doar pentru că au avut primii ideea de a-și deschide blog sau vom încerca și noi să evoluăm, să ne dăm seama că nu știm chiar totul și că încă avem multe de învățat în materie de blogging.
Te lăsăm pe tine primul. Dacă investeşti mult, vei dori să obţii venituri cât mai mari. Cum un blog nu creşte singur, vor apărea şi cititorii. Dacă investeşti puţin, te mulţumeşti să nu obţii nimic…
Cred că, spre deosebire de mulți alți bloggeri, investițiile mele sunt puțin mai mari și cu siguranță vor mai urma multe anul acesta.
50% investiție 50% conținut, altfel nu faci treabă
Asta e deja regulă. 😀
Nu stiu daca promovarea platita merita. Daca comentezi pe bloguri din aceeasi nisa cei interesati vin si devin cititorii tai.
Puțină promovare pe Facebook nu strică niciodată, atunci când chiar ai un articol bun.
Și ce faci cu oamenii aduși de pe Facebook? Ei nu sunt obișnuiți să citească un blog, vor intra, vor comenta la articol și apoi daca se mai intorc de 2 ori la tine poți să dai petrecere.
Poate se întorc dacă găsesc ceea ce le place.
Am platit si eu la google addwords, hm vin cititori dar e mai greu cu fidelizarea… am mai avut si voucher din ala de 300 de roni, in fine… un alt artficiu bun pentru page rank, acela sa cumperi page viwers sau pe situri de exchange viewer… Nu?