Jurnal de bord: Golf 5 Plus
Al meu Golf 4 era pe ducă de ceva timp și tot de ceva timp căutam să îl înlocuiesc. Pentru mine, mașina nu e neapărat un moft, ci mai degrabă o necesitate. Așa că am tot căutat să găsesc ceva tot până în 3000€, cât mai bun, mai fiabil și mai ok pentru mine. Misiune imposibilă, huh?
Mazda 3 a fost o variantă pentru mine și am căutat destul de mult una cu motor de 1.6 benzină. Majoritatea erau aduse însă de bișnițari, ceea ce nu mă încânta. Voiam să iau mașina de la proprietar și totuși să nu fie circulată prea multe pentru drumurile patriei noastre. Misiune imposibilă iarăși, nu?
Dar nu a fost. Golf 5 era o opțiune la care m-am gândit o vreme, însă cele mai multe depășeau bugetul.
Am găsit totuși un Golf 5 Plus din 2006, de la proprietar, condusă în general doar pe drumurile nemților, cu istoric de service, cu distribuția schimbată nu demult și cu anvelope de iarnă. O minune pentru mine.
Am făcut însă un compromis, dacă îl pot numi așa, anume acela că am renunțat la benzină după 5 ani în care am alimentat numai cu pompa verde. Fac parte acum din categoria celor înnebuniți după TDI.
E foarte interesant și chiar plăcut să conduci diesel, asta e prima mea impresie. Motorul pe care îl ascunde sub capotă e un 1.9 TDI, cod motor BKC, de 105 căiuți.
Care sunt dotările mașinii
Nu îmi plăceau Golf 5 atât de mult pentru că marea majoritate vin cu un aspect nu foarte diferit de Golf 4, așa că părea că nu fac o mare schimbare. Totuși, am avut baftă și am găsit unul care stă destul de bine din punct de vedere al dotărilor:
- Climă bizonică;
- Încălzire în parbriz;
- Navigație aftermarket cu Android – de regulă nu îmi prea plac astea pentru că arată în plus în bord, însă cea de pe mașină e o navigație destul de ok, nu cea mai ieftină și nici cea mai scumpă, este montată ok, așa că pare de acolo;
- Închidere centralizată, două chei;
- Oglinzi electrice;
- Cameră de retur tot aftermarket – încă mi-e greu să mă obișnuiesc cu ea;
- Torpedo și cotieră frigorifice;
- Volan din piele;
- Geamuri electrice;
- Desfăcător de bere original VW;
- ….. o să tot actualizez aici când îmi mai aduc aminte.
Preț și întreținere Golf 5 Plus
Am plătit exact 2650€ pe ea, iar apoi a început nebunia cu actele, numerele roșii șamd. Așa că banii s-au tot dus treptat. Am făcut și prima revizie, anume schimbul de ulei și filtre. Am pus astfel:
- Filtru de combustibil Mann;
- Filtru de polen Bosch;
- Filtru de ulei Bosch;
- Filtru de aer Bosch;
- Ulei Liqui Molly 5w – 40w.
- Totul, cu manoperă, m-a ajuns la 420 de lei. Decent, aș putea spune.
După ce am ridicat-o, am constat că mai trebuie schimbate următoarele:
- Plăcuțele de frână;
- Ceva furtun de la turbo;
- Bucșă de jug – parcă așa îi zice;
- Termostat – ăsta am constatat eu că are bube, după ce am văzut că apa nu stă la 90 în mers, ci doar când stau pe loc;
- … și cam atât, deocamdată.
Mai trebuie să investighez portiera din dreapta, care nu se deschide din centralizată, dar despre ea voi face un articol separat.
Părerea mea despre Golf 5 Plus
Din exterior nu pare a fi cea mai frumoasă mașină, ba chiar poate părea urâtă și îngrămădită. De fapt, din ce am citit pe net, e cu doar 10 cm mai mic decât al meu Golf 4 Break. În schimb, e mult mai înalt dar și puțin mai lat. Așa că vorbim despre un confort superior.
Stai bine în mașină, la fel de bine stau și cei din spate. Portbagajul e ceva mai mic, dar au încăput 4 jante din tablă cu anvelope de iarnă pe 15 și mai e ceva loc în el, așa că pot zice că e destul de generos. S-a luat spațiu din portbagaj și s-a pus în locurile din spate.
Totuși, la nevoie bancheta poate fi rabatată ușor, așa că se câștigă ceva spațiu în plus.
Pe drum stă și se simte bine rău, cel puțin spre deosebire de acel Golf 4 pe care l-am cumpărat deja obosit și care nu a mai primit reparații de mai bine de un an, deși necesitau.
Se conduce frumos, iar motorul de 1.9 TDI cod BKC de 105 cai pleacă frumos dacă îi ceri asta. Nu aud motorul, ceea ce e ciudat pentru că eram obișnuit cu benzinar aspirat pe care îl turam puternic, așa că ajung repejor la 80 – 90 ceea ce nu e ok, pentru că nu e voie în localitate cu atât.
Voi mai veni cu articole despre ea, de genul tips & tricks, pentru că știu că se caută.